Un bărbat a ajuns în stare extrem de gravă la Spitalul Judeţean, iar de aici a fost trimis către o clinică de neurochirurgie din capitală. Se pare că el va rămâne paralizat.
Incidentul a avut loc pe un şantier al firmei „Ideal Base Construct”, unde Gigel M., de 41 de ani, din Miceşti, este angajat. Într-o clipă de neatenţie, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut de pe schelă de la circa trei metri înălţime. Din câte se pare, impactul cu solul a fost extrem de dur, aşa încât muncitorul a suferit şi fractură de coloană, şi o perforare a plămânului în care se înfipsese o coastră ruptă. Transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, pacientul a fost supus unor investigaţii complexe. Medicii au constatat că acesta nu-şi putea mişca picioarele; el e suspectat de fractură de coloană cu secţionarea măduvei spinării. Din acest motiv, bărbatul a fost transferat la un spital de neurochirurgie din Capitală. De asemenea, personalul medical a mai constatat că bărbatul mirosea a băutură, iar cazul a fost anunţat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş. Inspectorii au demarat o anchetă la firma unde lucra accidentatul, stabilindu-se că fusese angajat ca dulgher în urmnă cu o lună şi opt zile. Omul este căsătorit şi are doi copii de întreţinut.
V.N.