
Sute de persoane, alături de Adelin pe ultimul drum
Astăzi, 9 septembrie 2025, întreaga comunitate s-a adunat pentru a-i spune „adio” lui Adelin Valentin Cotescu, tânărul de 24 ani care și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier produs în comuna Budeasa.
Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Adormirea Maicii Domnului din satul Budeasa Mare, unde Adelin își va dormi somnul de veci.
Sute de persoane – rude, prieteni, colegi și cunoștințe – au fost alături de el pe ultimul său drum. S-au vărsat multe lacrimi de tristețe, s-au rostit cuvinte pline de regret și suferință, dar și promisiuni de “nu te vom uita niciodată”.
Viața dedicată sportului de performanță
Adelin Valentin Cotescu a fost un exemplu de pasiune și disciplină încă de la o vârstă fragedă. A început să practice sporturi de contact la doar 6 ani, iar un an mai târziu și-a început drumul în performanță.
Pe parcursul carierei sale, Adelin a acumulat 10 titluri de campion național în discipline precum karate, judo, full-kempo, grappling, MMA și kickboxing, alături de alte 28 de medalii obținute în competiții naționale și internaționale. Pentru el, fiecare succes era rezultatul muncii, disciplinei și dedicării, dar și al lecțiilor dure învățate pe teren:
„Am trecut prin cicatrici și durere, dar fiecare experiență m-a învățat să fiu mai puternic, fizic și psihic.”
Un moment definitoriu pentru Adelin a fost semifinala Campionatului Mondial din 2013 împotriva rusului Davidenko Dannil, când și-a fracturat două coaste, dar a reușit totuși să obțină victoria. Această întâmplare l-a marcat profund, întărindu-i voința și ambiția.
Pasiunea pentru disciplină și performanță l-a ghidat pe Adelin și către o carieră militară. A declarat că, atunci când a decis să urmeze această meserie de vocație, a căutat inspirație în motto-ul „Țintește sus, fii cel mai bun!”.
Intrarea în școala militară a fost o provocare nouă, unde a trebuit să învețe noțiuni teoretice complexe și să le aplice practic. Cu ajutorul colegilor și instructorilor, Adelin s-a adaptat rapid și a demonstrat că pasiunea, disciplina și perseverența pot fi cheia succesului într-un mediu solicitant.
„Ador provocările și consider că poți fi bun în orice domeniu”, spunea el.
Rămas bun, Adelin!
Sportul și cariera militară au fost două căi paralele în viața lui Adelin, ambele bazate pe disciplină, valori morale și spirit de sacrificiu.
Comunitatea din Budeasa și cei care l-au cunoscut își amintesc de el ca de un tânăr dedicat, ambițios și curajos, ale cărui realizări vor rămâne ca exemplu pentru generațiile viitoare.
Adelin Valentin Cotescu rămâne în inimile celor dragi nu doar prin medaliile și titlurile câștigate, ci prin modul în care a trăit fiecare zi cu pasiune și curaj.
































