Advertisement
În această seară, în Piaţa Vasile Milea, a avut loc deschiderea oficială a celui mai aşteptat eveniment de către pasionaţii de curse auto: Raliul Argeşului.
La noi în judeţ se va desfăşura prima etapă din Campionatul Naţional şi vor concura nouă echipaje care se vor bate pentru titlul suprem la clasa R5.
Prezentarea echipajelor a fost făcută de Dani Oţil, cunoscut de la matinalul Antenei 1.
Sute de piteşteni au venit în Piaţa Vasile Milea pentru a vedea super-maşinile de raliu, iar o dronă a filmat şi a fotografiat întreaga scenă.
Mâine, în zona stadionului „Nicolae Dobrin” va avea loc o probă specială de oraş la care organizatorii estimează prezenţa a peste 8.000 de spectatori.
Advertisement