Radu Perianu, prefectul județului Argeș: „20 de școli și grădinițe nu au cabinete medicale sau sunt insuficient dotate”. Alte probleme constatate în urma controalelor.
În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc săptămâna aceasta, prefectul Radu Perianu a prezentat rezultatele mai multor controale desfășurate de comisia mixtă de control în unități de învățământ.
„Am constatat necesitatea existenței unor astfel de comisii și am constatat eficiența activității lor. Pe măsură ce au fost efectuate controale, s-au remediat foarte multe din disfuncționalitățile constate inițial. În ultimele trei luni ale anului 2023, au fost constatate următoarele:
-În ceea ce privește Direcția de Sănătate Publică, s-au raportat mai multe probleme de igienă, dar cea mai importantă cred că este lipsa cabinetelor medicale. 20 de școli și grădinițe fie nu aveau cabinete medicale, fie aveau cabinete insuficient dotate. Nu ar trebui să trecem ușor peste această situație, fiindcă acolo ajunge prima dată un elev când are probleme de sănătate: este accidentat sau îi este rău, spre exemplu.
-În ceea ce privește Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au fost verificate 23 de cantine din grădinițe cu program prelungit, 5 unități școlare, precum și unități fast food sau de catering. S-au dat amenzi în valoare de 10.000 lei pentru întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de preparare.
-De asemenea, Jandarmeria Argeș a aplicat sancțiuni pentru fumatul în unități de învățământ.
Prefectul Radu Perianu a menționat și că în mai multe școli au fost raportate cazuri de bullying.
„În luna octombrie, au fost verificate situațiile când Poliția a dat curs sesizărilor a doi părinți. Aceștia au sesizat faptul că le-ar fi fost agresați copiii la școală. În primul caz, mama unui elev a înștiințat unitatea de învățământ care a și confirmat faptul că acel copil a fost abuzat de colegi. S-a deschis dosar penal. În a doua situație, s-a reclamat abuzul unui cadru didactic asupra unui copil. Și în acest caz s-a deschis un dosar penal. Abuzul a fost confirmat și de specialiștii psihologi.
În luna noiembrie, părinții a doi copii au sesizat comportamente agresive la școală, fie din partea unor cadre didactice, fie din partea colegilor. Este vorba de un liceu din Pitești și unul din Topoloveni. Sunt situații, din păcate, care încă există și care fac din mediul școlar să fie propice fenomenului de bullying, în anumite locuri. Acest lucru trebuie neapărat schimbat, însă comisia mixtă de control o poate face într-o mică măsură. În cea mai mare măsură o pot face cadrele didactice.
Profesorii să se implice mai mult în analiza stării emoționale pe care o au elevii. Cred că cel mai bun loc e la orele de dirigenție. Am informații cum că la dirigenție se mai face română, matematică, limbi străine. Sigur, este foarte important ca elevii să aibă cunoștințe în aceste domenii, dar este și mai important ca la dirigenție să se stea de vorbă cu elevii, să se constatate dacă au probleme.”, a transmis Radu Perianu.
În ceea ce privește problema drogurilor, prefectul are convingerea că derularea unei campanii cu privire la riscul la care se expun cei care consumă stupefiante este absolut necesară.
Radu Perianu: „Amintesc că anul trecut a fost o campanie plină privind convingerea copiilor de a spune NU consumului de droguri. Au fost persoane care și-au expus propriile experiențe nefericite, pentru a îndepărta mirajul că dacă te-ai apucat de droguri ești mai interesant, deosebit, aparte. Am avut bucuria să constat că au fost atenți copiii și că aveau o judecată foarte sănătoasă. Deci, avem cu cine discuta, vom continua și anul acesta pentru că merită orice efort pentru a-i feri pe copii de otrava consumului de droguri.”
La final, mai adăugăm că prefectul de Argeș s-a întâlnit cu cabanierii și antreprenorii din turism, în contextul tragediei de la Ferma Dacilor. Interesul a fost foarte mare pentru a nu mai exista astfel de situații. „S-au explicat condițiile legale și toate unitățile din Argeș care desfășoară servicii de turism vor fi controlate, mai devreme sau mai târziu”, a anunțat Radu Perianu.