
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță reluarea unuia dintre cele mai așteptate programe guvernamentale din domeniul auto. Începând cu luna septembrie, persoanele fizice vor putea accesa fonduri pentru achiziționarea de autovehicule mai puțin poluante, în cadrul Programului Rabla Auto 2025.
Începe sesiunea pentru persoane fizice
AFM a confirmat că sesiunea destinată persoanelor fizice din cadrul Programului de reducere a emisiilor în transporturi va fi deschisă la finalul lunii septembrie.
Înainte de acest moment, vor fi înscriși dealerii auto autorizați, astfel încât întregul mecanism de finanțare să poată funcționa eficient.
Scopul principal al programului este stimularea înnoirii parcului auto din România și sprijinirea tranziției către un transport mai ecologic, prin încurajarea achiziției de vehicule nepoluante sau cu emisii reduse.
Valori actualizate pentru ecotichete
În contextul noii Ordonanțe de Urgență nr. 41/2025, a fost lansat în consultare publică un nou Ghid de finanțare pentru Rabla Auto 2025, care include ajustări semnificative în privința sprijinului financiar acordat.
Potrivit documentului publicat pe site-ul AFM:
- 18.500 lei – pentru autovehicule complet electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
- 15.000 lei – pentru autovehicule plug-in hybrid și motociclete electrice;
- 12.000 lei – pentru autovehicule hibride;
- 10.000 lei – pentru mașini cu motor termic (inclusiv GPL/GNC) sau motociclete.
Reducerea valorii voucherelor față de anii anteriori este justificată de AFM prin necesitatea adaptării la contextul economic actual, dar și pentru a permite unui număr mai mare de persoane să beneficieze de finanțare, în limita bugetului de 200 milioane lei.
Ghidul este în consultare publică până pe 5 septembrie
Noul Ghid de finanțare este rezultatul consultărilor cu industria auto și are ca obiectiv echilibrarea cerințelor de mediu cu realitățile pieței.
Documentul se află în prezent în consultare publică. Toate persoanele interesate pot transmite propuneri și observații până la data de 5 septembrie 2025, accesând secțiunea dedicată pe site-ul Ministerului Mediului.
Florin Bănică, președintele AFM, a declarat: „AFM vine în întâmpinarea celor care își doresc autovehicule mai puțin poluante, dar și în sprijinul industriei auto, care are nevoie de acest suport. Mult așteptatul program Rabla este lansat anul acesta și în condițiile impuse de noua ordonanță, iar calendarul său depinde de termenele procedurale pe care suntem obligați să le respectăm. În același timp, prin reducerea valorii voucherului pentru mașinile electrice, la 18.500 lei, răspundem situației economice actuale și permitem accesarea programului de un număr mai mare de beneficiari, în limita a 200 de milioane de lei alocate”.






































