Acest editorial ar fi putut apărea încă de marți, fiindcă sâmbăta trecută a explodat în presă povestea parlamentarului Bălășoiu, cu fotografiile demascatoare aruncate în mass-media. Dar nu ne-am grăbit să aruncăm și noi cu vorbele, care uneori pot fi adevărate pumnale răsucite în inima omului. Căci povestea asta nu-i decât o Golgotă căreia demnitarul va trebui să-i facă față, mai mult sau mai puțin vinovat. Nu știu dacă și teologia, pe care a făcut-o dl Bălășoiu, dar filozofia pune la îndoială totul.
Ce-i la urma urmelor asta, dacă nu o întâmplare goală – goluță peste care plutește îndoiala? Este vrednică de crezare? Păi, este, de vreme ce sunt publicate în presă fotografii compromițătoare cu parlamentarul gol în pat alături de un călugăr, victimă a unor mai mari ai bisericii. Care mai mari, episcopi, trebuie demascați, în opinia victimelor, nevinovate, că întrețin relații deloc firești cu subordonații din Biserică, studenți, călugări, șoferi șamd.
Sunt de cercetat fapte, dacă unul sau altul dintre episcopi s-au bucurat de plăceri trupești nefirești, de reconstituit scene deduse deocamdată din convorbiri înregistrate, de alcătuit unul sau mai multe dosare penale etc. Fapte, așadar unele penale, la care, conform stenogramei după telefon, teologul, primarul și deocamdată demnitarul nici nu vrea să se gândească. Și cum să nu se gândească, să nu fie speriat, de vreme ce ele vorbesc despre un cusur de neiertat al d-lui Bălășoiu, slab de înger și plin de ambiții, odată pornit pe calea demnităților publice: sodomia. Care sodomie, potrivit Dicționarului universal ilustrat al Limbii Române, înseamnă „practicarea unei relații sexuale contra naturii între parteneri de același sex.”
Da, nu-i deloc simplu să cauți o noimă la ceea ce a ieșit în public, reflex al unei reacții logice ori al unor răzbunări. Aflarea adevărului este anevoioasă fără îndoială și ne-am bucura, dacă am putea avea o înțelegere deplină a celor întâmplate de-a lungul unor ani, nu peste noapte. Pare limpede, după informațiile din diverse surse, că „scandalul” era pregătit mai dinainte, ținta fiind nu neapărat Bălășoiu, ci sistemul păcătos, tot mai păcătos și vicios care a prins rădăcini în BOR.
Poate da, poate nu, Aurel Bălășoiu a picat ca musca-n lapte, el fiind probabil dependent de păcatul de neiertat public care i se impută pe bună dreptate. Dacă se va dovedi că el este păcătosul care vine să se adauge unui șir lung de osândiți dintre care Visarion Alexa nu-i decât penultimul pus la stâlpul infamiei. Ca fiind un desfrânat, un pervers! Deocamdată, vorba lui Montaigne, suntem în situația să judecăm luciul unei purpure, plimbându-ne privirea asupra ei. Purpura asta, fie ea și biserică, are pete pe ea și ele trebuie curățate, dacă nu chiar decupate, în caz că țesătura nu rezistă la spălat. Cu orice risc, cu orice sacrificii!
Asta pe de o parte, a bisericii, care are etica ei. Dar, pe de altă parte, noi, societatea, altminteri, pe mâna cui lăsăm treburile obștești? Ale unora care încalcă regulile moralei, ale conviețuirii sociale? Mă rog, în cazul de față, dacă lucrurile stau așa, fiindcă nu vreau să ofensez pe nimeni, nici pe dl. Bălășoiu. Dar nici dânsul să nu-și permită să presteze la căruța treburilor obștești cu sincope de moralitate. Aiasta nu este permis! Nu doar că nu se face, nu-i rezon, dar chiar este de-a dreptul amuțitor. Și insalubru!
