„Veniţi, ucenicilor ai lui Hristos, care, însetaţi după împărăţia cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor, Sfântul Ierarh Nectarie! Şi mulţumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste faţă de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!” Această cântare va răsuna între zidurile bisericii, se va înălţa spre cupola ei până la Iisus Pantocrator, va urca apoi până la ceruri, spre desfătarea auzului celui care s-a învrednicit de un loc în ceata sfinţilor. Asta se va întâmpla într-o fericită zi, care poate veni cât mai curând cu ajutorul fiecăruia dintre noi.
Prezent între oameni
În fiecare duminică, o mână de oameni se adună într-un loc care seamănă mai degrabă cu o cabană, o „colibă”, o încăpere de lemn. Aşa pare de la distanţă ori din fuga maşiniipentru cei care tranzitează grăbiţi zona CNCD a Piteştiului. La câţiva paşi de calea ferată şi de barieră a înălţat părintele Octavian Duminică o biserică. Atât cât i-a stat în puteri. Cu resursele materiale pe care le-a avut. Câţiva credincioşi din cartierul Ceair au început să frecventeze locaşul, care, cu binecuvântarea arhiepiscopului Calinic, a fost închinat Sf. Nectarie de Eghina şi Sf. Nicolae. Dreptcredincioşii ştiu puterea Sf. Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer şi tămăduitorul de alte multe boli grele. Câte minuni nu săvârşeşte el? Spuse şi nespuse, ştiute şi neştiute, mărturisite sau tainice. Credinţa în grabnicul lui ajutor este mare. Şi a sporit numărul celor care participă în fiecare dimineaţă de miercuri la Taina Sf. Maslu. Aici, în „coliba” de lemn, este prezent în duh Sf. Nectarie în mijlocul celor care-l cheamă. În definitiv, nici Iisus nu s-a născut într-un palat, ci într-un… grajd!
Jertfelnicul preot
Mântuitorul Iisus Hristos, apostolii Săi, Sfinţii Părinţi, cu toţii îndeamnă la iubirea aproapelui. „Credinţa fără fapte moartă este!” – o spune tranşant, de dincolo de veacuri, învăţătura creştină. Însuşindu-şi-o, părintele Octavian nu a rămas pasiv în faţa durerii omeneşti. De câte ori a avut prilejul, a ajutat, s-a implicat, i-a mobilizat pe enoriaşi, a scos la liman periodic câte-un caz social. Numeroase acte de cariate pe care le-a săvârşit şi pe care le ştie Dumnezeu. În urma prezentării în paginile cotidianului nostru a unei familii sărmane din Ştefăneşti care nu îşi putea trimite copilul la şcoală din cauza sărăciei, parohul Bisericii „Sf. Nectarie” a luat atitudine. Preotul a mers la adresa indicată. A fost impresionat de părinţii care îşi creşteau în condiţii inumane cei şapte prunci, în unica încăpere pe care o aveau, şi aceea închiriată într-un bloc din Ştefăneşti. Uimit de dorinţa băieţelului din clasa a II-a de a învăţa carte, părintele Octavian a dăruit rechizite, haine şi alimente pentru toţi fraţii săi. Inimosul slujitor al sfântului altar, inspirat de Duhul Sfânt, a avut ideea institurii unei „burse parohiale”. Periodic, Adel, băieţelul sărac, primea câte 500 de lei! Se întâmpla în urmă cu doi ani, iar suma a fost salvatoare, elevul având astfel bani pentru pacheţelul cu mâncare şi alte cerinţe şcolare.
Îndatoraţi-l!
Deşi slujeşte de atâţia ani în bisericuţa de lemn şi pentru mica lui „comunitate” de credincioşi, la prima vedere, spaţiul liturgic ar fi îndeajuns, jertfelnicul părinte Octavian nu a renunţat la idealul său. Numai Dumnezu ştie cât s-a zbătut, cât a încercat, pe unde nu a depus memorii, pe la câte uşi nu a stat, la câte audienţe nu a mers!? Autorităţi locale, judeţene şi naţionale. De câte ori speranţa nu a licărit în sufletul său? Şi de câte ori nu se va fi stins? Dar… la ce bun să se întristeze când ştia prea bine că „orice este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu”? Şi părintele Octavian a îngenuncheat în faţa icoanei Sf. Nectarie cu chipul luminat de razele candelei pâlpâietoare. Cu lacrimi în ochi i-a cerut ajutorul. Ce dorinţă poate fi mai nobilă pentru un preot decât aceea de a lăsa în urma sa un locaş de cult? Şi sfântul l-a auzit. Şi ascultat. Şi înţeles. Nu i-a întins o mână de ajutor, ci două! Aşa cum face de fiecare dată când cineva îl strigă şi cu credinţă sinceră îşi pune nădejdea în el. Când se aştepta mai puţin, preotul a primit aprobările pe care le solicita de ani buni. Şi binecuvântarea arhiepiscopului Calinic pentru ca, pe terenul de lângă biserica de lemn, să clădească o Casă a Domnului, în care va sălăşlui nu doar Sf. Duh, dar şi Sf. Nectarie.
Terenul a fost deja pregătit, lucrările au demarat. Durata lor depinde de dărnicia oamenilor, de bunătatea lor. Cert este faptul că Sf. Nectarie va răsplăti fiecăruia şi nu va rămâne dator fie şi pentru o cărămidă pe care cineva o pune la zidirea „casei” sale!
