# Pare paradoxal: deşi spunem că nu prea mai avem industrie, autorităţile locale din Piteşti vor să amenajeze la marginea oraşului un parc industrial. Ele se împiedică, însă, la Bradu, de sute de suprapuneri de terenuri
După lungi procese cu o firmă care cerea terenul fostei CET II din zona „Arpechim” în contul unor datorii ale defunctei SC Termoficare 2000, Primăria Piteşti a avut câştig de cauză. Drept urmare, edilii au zis că vor amenaja acolo un parc industrial, în mai multe etape. Aşa că, anul trecut, 3 milioane lei au fost prevăzuţi de la bugetul local în acest sens, dar… n-a demarat nicio procedură, deoarece s-a constatat că pe multe suprafeţe dintre cele câştigate în instanţă (132 hectare) există suprapuneri (făcute de Primăria Bradu). Şi nu puţine: sunt, conform datelor oficiale, 582 de suprapuneri! Din acest motiv, s-a ajuns la un proces între cele două primării, aşteptându-se verdictul. Consilierul local Radu Bănică, proaspăt uns la şefia Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, s-a angajat să descâlcească iţele. Dar, până una-alta, proiectul parcului industrial bate pasul pe loc. Şi cum un proces poate dura mult şi bine, Primăria Piteşti a făcut un schimb de terenuri cu Primăria Albota pentru a începe aici amenajarea unui parc industrial. Pe de altă parte, este în curs de demolare şi CET Găvana (Nord), iar terenul eliberat astfel s-ar preta, de asemenea, la un parc industrial.
Probleme şi la „Aripi”
Punerile în posesie dau mari bătăi de cap şi în Piteşti. De exemplu, de-a latul stadionului de la baza sportivă „Aripi” din Craiovei (la Şcoala „Mihai Eminescu”) a fost împroprietărit de către instanţă un argeşean care, conform legii, ar putea face tot ce doreşte acolo. Inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu, care este şi consilier local, a solicitat conducerii Primăriei Piteşti să se implice în acest caz astfel încât să nu se ajungă la distrugerea bazei sportive de tradiţie. O soluţie ar fi achiziţionarea de la proprietar a terenului pus în posesie. O alta ar fi exproprierea cu justă despăgubire. Fără proprietatea totală asupra bazei sportive, autorităţile, la rândul lor, nu pot face investiţii aici.