Ieri, în timpul unei acţiuni desfăşurate la Hârtieşti în vederea depistării persoanelor care sustrag energie electrică, jandarmii au avut parte de o surpriză. În timpul controalelor, ei au observat în curtea unei case un pui de căprioară, motiv pentru care au anunţat conducerea AJVPS Argeş pentru continuarea verificărilor.
Astfel s-a constatat că animalul fusese găsit în sălbăticie, iar familia unde a fost descoperit, în loc să-l lase liber, a decis să-l ia acasă şi să-l crească alături de celelalte animale din bătătură (puiul de căprior era ţinut într-un adăpost unde aveau cuşcă şi câinele) fără să anunţe autorităţile competente. Conform prevedrilor Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia mediului cinegetic, deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică este contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Aşa se face că jandarmii au amendat familia în cauză cu suma de 1.000 lei, iar puiul de căprioară a fost preluat de lucrători ai AJVPS, care l-au eliberat în mediul natural.