Zilele trecute, pe rolul Judecătoriei Câmpulung a intrat dosarul celor 25 de proxeneţi musceleni, instanţa având de stabilit dacă prelungeşte măsura arestului preventiv până la trimiterea în judecată a împricinaţilor, sau dispune control judiciar ori arest la domiciliu, aşa cum de altfel cu o săptămână în urmă solicitaseră majoritatea celor în cauză.
Considerând că înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură mai indulgentă nu se impune şi că împricinaţii prezintă pericol pentru ordinea socială, magistraţii au decis ca proxeneţii să rămână în arest cel puţin încă 30 de zile.
Vă reamintim că, pe 5 octombrie, 150 de poliţişti au destructurat o reţea de proxeneţi care a racolat peste 80 de tinere din familii defavorizate, cele mai multe dintre fete fiind minore şi în multe cazuri aveau sub 14 ani. Descinderile au avut loc în apartamente de bloc din Câmpulung, precum şi în case şi vile din comunele Bughea de Sus, Lereşti şi Poienarii de Muscel. Suspecţii Petru Raia (39 de ani), Florin Oprea (31 de ani), Alexandru Florin Costea (27 de ani), Robert Mădălin Costea (25 de ani), Cezar Mariu Nicolae Dragnea (36 de ani), Petre Bogdan Pârlici (25 de ani), Bogdan Constantin Stroe (29 de ani), Ionuţ Alexandru Gaşcu (27 de ani), Valentin Rădulescu (28 de ani), Cosmin Ionuţ Năstăsoiu (25 de ani), Viorel Dâmbu (33 de ani), Cristian Preda (37 de ani), Georgian Robert Lungeanu (29 de ani), Nicolae Sorin Oltean Marta (42 de ani), Claudius Dumitrescu (38 de ani), Mihai Răzvan Badiu (27 de ani), Mihail Claudiu Enache (29 de ani), Ionuţ Cătălin Bejan (28 de ani), Florin Lungu (26 de ani), Eusebiu Samir Lăcătuş (33 de ani), Ionuţ Adrian Preda (25 de ani), Marian Bogdan Preda (23 de ani), Eduard Mihai Lică (26 de ani), Bogdan Andrei Bădulici (25 de ani) şi Dumitru Flavius Mărgescu (25 de ani) au ajuns după gratii.
Val. NICOLAU