După cum v-am informat în ediţii anterioare ale ziarului nostru, Cezar Marius Nicolae Dragnea, Ionuţ Cătălin Bejan şi Eduard Mihai Lică au fost trimişi în judecată pentru proxenetism alături de alţi 22 de indivizi. Arestaţi preventiv iniţial, în vara acestui an toţi au fost plasaţi sub control judiciar cu excepţia celor trei de mai sus. Pe 16 iunie 2017, Judecătoria Câmpulung l-a achitat pe Eduard Mihai Lică de infracţiunea de proxenetism în formă continuată, dar parchetul a făcut recurs şi cauza va fi judecată la Curtea de Apel Piteşti pe 1 noiembrie 2017. Până la soluţionarea definitivă, dosarul privindu-i pe Dragnea şi pe Bejan şi-a urmat cursul firesc. Judecătoria Cîmpulung l-a achitat şi pe Ionuţ Cătălin Bejan pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată, iar magitraţii au dispus şi ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra unui apartament din municipiul de la poalele Mateiaşului şi a unui autoturism Volkswagen Passat. Dacă Bejan a scăpat de puşcărie, Cezar Marius Nicolae Dragnea a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de cinci ani. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
Proxenet condamnat cu executare
Advertisement
Advertisement