# Simulările se apropie de final. Cel puţin până acum, nu sunt semnale că elevii argeşeni ar fi participat la protestul #dămfoaiagoală. Conform Inspectoratului Şcolar Argeş, ieri, la a doua probă simulată a bacalaureatului (matematică sau istorie) „totul s-a desfăşurat conform metodologiei, nu au fost incidente şi nici cazuri de elevi eliminaţi”. Dintre cei 4.430 de înscrişi în clasa a XII-a, şi-au ocupat locurile în bănci 3.998 de elevi. La clasa a XI-a, numărul absenţelor a fost mult mai mare, astfel încât nu au venit la examenul simulat 771 de liceeni (3.774 au fost prezenţi).
Ce subiecte au picat?
Pornind de la o sursă, elevii dintr-a XI-a care au dat proba la istorie au avut de rezolvat un test grilă. Totodată, au avut de menţionat o acţiune diplomatică desfăşurată în 1918 şi o consecinţă a acesteia pentru România. Au avut de formulat un punct de vedere referitor la evenimentele din 1917 desfăşurate pe frontul din Moldova. De asemenea, au avut de prezentat două fapte istorice referitoare la relaţia dintre România şi marile alianţe de la începutul sec. al XX- lea şi două fapte istorice desfăşurate de România în cadrul „crizei orientale” din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. În fine, au avut de elaborat un eseu despre politica promovată de România în perioada postbelică.
Şi tot la proba de istorie, elevii dintr-a XII-a au avut de prezentat, între altele, două constituţii adoptate în România în perioada regimului politic totalitar şi o caracteristică a democraţiei din Europa, în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Totodată, au avut de argumentat, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia instituţiile centrale au un rol important în organizarea statului medieval românesc din sudul Carpaţilor. De asemenea, pornind de la o sursă dată, au avut de răspuns la mai multe cerinţe cu privire la formaţiunea politică, liderul politic, spaţiul istoric etc.). Au avut de elaborat, în aproximativ două pagini, şi un eseu despre constituirea şi evoluţia statului modern român.
Pentru prima oară la simularea bacalaureatului subiectele la matematică au conţinut şi teste grilă, în proporţie de 30%, fiind totodată diferite în funcţie de filieră, profilul şi specializarea pe care le urmează liceenii. De exemplu, elevii de clasa a XII-a de la profilul Tehnologic au primit subiecte cu matrice şi cu funcţii.
Astăzi este programată proba scrisă la alegere a profilului şi specializării; această ultimă testare le este adresată doar elevilor din ultimul an de liceu.