Consiliul Județean al Elevilor Argeș, unica structură de reprezentare a elevilor din județul Argeș realizează un nou demers prin care dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la modificarea pragului minim de acordare a burselor de merit, această decizie fiind luată fără pic de consultanță cu partenerii de dialog social în cadrul Ministerului Educației Naționale.
Astfel, în perioada 17-18 ianuarie 2022, în județul Argeș, se vor desfășura două acțiuni prin intermediul cărora se dorește aplicarea unei presiuni publice considerabile, pentru a putea remedia în timp util hotărârea luată de Ministerul Educației Naționale.
Pe data de 17 ianuarie 2022, la nivel național a fost stabilită o grevă generală în rândul elevilor, aceasta constând în absentarea de la orele de curs a întregului colectiv de elevi din România. În județul Argeș, această acțiune va fi pusă în aplicare de către elevii reprezentanți din licee.
Consiliul Județean al Elevilor Argeș contează pe înțelegerea corpului didactic din fiecare instituție de învățământ, în sensul că membrii acestuia vor evita crearea anumitor probleme, iar elevii vor beneficia de înțelegerea necesară desfășurării acestui demers.
18 ianuarie 2022 este data în care elevii din județul Argeș vor afișa în mod vizibil revolta pe care această măsură a generat-o, prin purtarea obiectelor vestimentare de culoare roșie la orele de curs.
În timp ce Ministerul Educației Naționale dorește menținerea pragului minim al mediei de 9.50, Consiliul Național al Elevilor dorește revenirea la nivelul 8.50, însă poate agrea și media 9, menținând opțiunea ca suma primită de către elevi să fie dublată.
„Un nou capitol în educația anului 2022 – nedreptatea burselor școlare. Comunitatea elevilor din județul Argeș a fost întotdeauna suficient de activă încât să se facă auzită, indiferent de situație, fapt pentru care am și reușit să avansăm în timp record din toate punctele de vedere. De data aceasta, ne-am simțit atacați. Nu vom accepta decizii luate din pix, fără pic de consultanță cu partenerii de dialog social. Lumea trebuie să își piardă subiectivitatea în această ecuație: nu este doar despre cei cu medii mari, nu este doar despre cei care au condiții, ci despre toți elevii. Aici includem mediile defavorizate, unde bursa face o diferență. Pentru cuantumul minim, aplicat anul trecut, au avut loc negocieri ani la rând, iar acum, după ce am obținut acea victorie, autoritățile vor să își modifice cuvântul. Ghinionul lor este că nu acceptăm astfel de practici, care sfidează și ancorează mediul educațional în instabilitate socială.” – declară președintele Consiliului Județean al Elevilor Argeș, Robert Seghedi.