Academia Română propune ca soluţie pentru exodul absolvenţilor de facultăţi obligativitatea acestora de a munci în ţară, pe o durată cel puţin egală cu cea a studiilor universitare bugetate, restituind astfel banii cheltuiţi de stat pe anii de facultate. „Pentru a reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioară, prin părăsirea ţării, credem că se impune ca orice absolvent de învăţământ superior, beneficiar al subvenţiei de la buget, să fie obligat să lucreze în ţară un interval de timp egal cu durata studiilor subvenţionate sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională”, se arată în „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”, publicată de Academia Română. Echipa care a conceput această strategie spune că lipsa de susţinere din mediul ştiinţific a cauzat migrarea absolvenţilor de facultate.
Claudiu DIŢA