Este multă gălăgie şi multă aflare în treabă în spaţiul public. Sastisiţi de politichie dâmboviţeană care nu are decât marota „Noi vrem Puterea!”, ne-am gândit la faptul că mediocritatea şi chiar submediocritatea ar putea fi depăşite dacă, în România, elitele s-ar scula din letargie şi şi-ar spune cuvântul, aducând, în spaţiul public, competenţa, profesionalismul. La noi, în ultima vreme, cuvântul „elită” a fost uşor compromis, adus în derizoriu, în dispreţ.
Au contribuit, probabil, la acest tratament şi opiniile (cinice, nerespectuoase, scandaloase) ale unui rafinat intelectual, un elitist, Horia Roman Patapievici: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”; „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut”; „Mă piş în capul românilor”… A mai contribuit, de asemenea, şi gestul preşedintelui Băsescu de a avea „elitele sale”…
Cine să fie, aşadar, elitele? Constantin Noica vedea rezolvarea în căutarea a 22 de genii naţionale. Evident, presupunea rolul important pe care acestea urmau să şi-l asume în societate, rol susţinut de competenţă, creativitate, militantism, implicare socială. Vedea, desigur, o societate meritocratică.
De obicei, când se vorbeşte de elite se are în vedere clasa intelectuală. Credem că mai corect este să cuprindem, aici, categorii profesionale: profesori, medici, scriitori, preoţi, politologi şi alţii. Unde ne sunt elitele? – s-ar putea întreba un argeşean. Vă propunem, credem, două nume de necontestat, adevărate personalităţi, elite în domeniul lor şi prezenţe remarcabile în societate: profesorul şi scriitorul Mihail Diaconescu şi acad. Ghorghe Păun.
Singurul academician care locuieşte în Argeş, Gheorghe Păun este cunoscut în ţară şi peste hotare ca un reputat specialist în teoria limbajelor formale şi aplicaţiile lor; în lingvistică computaţională; calcul bazat pe ADN şi calcul celular/membranar. Are monografii de informatică şi cărţi de cultură ştiinţifică, literare, de jocuri logice. Publică în vreo 12 reviste internaţionale, conferenţiază în multe ţări. Este o prezenţă activă în Curtea de Argeş şi în judeţ. Revista sa – „Curtea de la Argeş” – se remarcă prin ţinută. Apariţiile sale publice sunt un succes.
Mihail Diaconescu (despre care am mai avut referiri) este o personalitate foarte cunoscută, cu alură de renascentist. Foştii săi studenţi piteşteni şi-l amintesc cu drag pe prodigiosul lor mentor. Autor de romane, de studii critice, de lucrări estetice, de istorie literară şi un fervent promotor al creştinismului ortodox, în lucrări de referinţă, Mihail Diaconescu este un militant. Argeşenii l-au cunoscut şi din Revista „Argeş”, pe care a condus-o, dar şi din apariţii publice; pluridisciplinar, Mihail Diaconescu este cuceritor şi inspirator în conferinţele sale. Pledează pentru localismul creator şi demetropolizarea culturii, încurajând astfel actul cultural oriunde s-ar manifesta acesta.
Proiectul său naţional – fenomenologia spiritului românesc – îl găseşte mereu disponibil în a susţine şi promova cultura românească, valorile acesteia – de la daci încoace. Academia Daco-Română l-a propus, în 2013, drept candidat la Premiul Nobel. Cărţile sale sunt traduse în câteva limbi. Este intelectualul militant, neobosit susţinător al adevăratelor valori naţionale – repet cu consideraţie – adevărată elită de profil renascentist.
