Vă relatam în numărul de ieri al ziarului nostru, cu ajutorul imaginilor, că lucrătorii ADP, în goana lor de a executa, conform graficului, lucrările de primăvară, au amplasat o bancă chiar pe mijlocul unui trotuar din vecinătatea Curţii de Conturi, în zona centrală a urbei. Banca, pesemne, era destinată celor care ar fi vrut să se reculeagă în faţa bustului din bronz al domnitorului Al.I. Cuza. Articolul nostru a stârnit o reacţie rapidă a conducerii ADP, care ne-a explicat că banca a fost aşezată acolo provizoriu, până la finalizarea lucrărilor de lărgire a bulevardului I.C. Brătianu şi că nu era fixată în beton. Urma, oricum, să fie mutată, însă până atunci, timp de mai bine de o lună, cum putem dovedi cu fotografii din timpul iernii, banca a incomodat circulaţia pietonală. Acum s-a rezolvat: ieri, trotuarul a fost eliberat şi toată lumea-i mulţumită…
Promptă reacţia ADP Piteşti! Trotuarul a fost eliberat
Advertisement
Advertisement