Alexandru Pelici (47 de ani), antrenorul echipei CS Mioveni, este omul în care se pun toate speranţele argeşenilor atunci când vine vorba despre Liga I, mai ales că tânărul tehnician are la activ trei promovări. Cele mai importante realizări în cariera de antrenor principal le are cu echipele Voinţa Sibiu şi FC Hermannstadt, pe care le-a promovat în Liga 1; şi cu Unirea Alba Iulia a reuşit promovarea în prima ligă, însă era antrenor secund.
Pelici poate promova şi cu CS Mioveni în această vară. A început sezonul 2020-2021 ca antrenor la CSM Reşiţa. După despărţire, produsă după etapa a 8-a, a revenit la CS Mioveni în timpul turului, în al doilea său mandat la echipa argeşeană. La finalul sezonului regular inedit, doar cu meciuri tur, a reuşit o clasare pe locul 3 cu CS Mioveni şi o calificare în play-off, acolo unde se află tot pe locul 3.
Muzica populară, moştenire de familie
Dincolo de bogata activitate fotbalistică, puţini ştiu că Alexandru Pelici este fiul regretatei cântăreţe de muzică populară Mariana Drăghicescu. Cea poreclită „Privighetoarea Banatului” s-a stins la doar 45 de ani, iar numele ei a fost dedicat ulterior unui festival naţional de muzică. A fost o adevărată comoară de simţire românească şi reperul de vârf al folclorului bănăţean. Cum „aşchia nu sare departe de trunchi”, tehnicianul Mioveniului a moştenit talentul mamei sale, fredonează melodiile acesteia ori de câte ori se simte trist şi i se umezesc ochii când îşi aminteşte de aceasta.
Aparent o persoană dură, Alexandru Pelici nu este nici pe departe aşa… De o sensibilitate tulburătoare, poate chiar mai introvertit decât alţii, dar cu o capacitate mai mare de a capta emoţii, Pelici perseverează zilnic în meseria lui cu un singur scop: să placă publicului rezultatul muncii sale. Uneori reuşeşte, alteori nu, important este că pune suflet şi pasiune în ceea ce face.
L-am provocat pe tehnicianul Mioveniului la o scurtă incursiune prin viaţa sa. A acceptat numaidecât şi am rămas profund impresionaţi de sinceritatea şi naturaleţea cu care ne-a povestit crâmpeie din viaţa sa. „Cine nu arde sincer nu va străluci cu adevărat”, pare a fi dictonul preferat al acestuia. Am vorbit şi despre fotbal, dar mai puţin.
„Folclorul, averea unui popor”
-Dacă nu aţi fi ajuns în lumea fotbalului, ce meserie aţi fi avut?
– Aş fi ajuns cântăreţ de muzică populară, la fel ca mama mea. Am crescut cu muzica populară în familie, dar cu acea muzică autentică, naturală, care transmite fiori. Folclorul autentic este averea culturală a unui popor, a unei comunităţi, şi ajunge în sufletele oamenilor prin emoţia artistului. Poporul român este un izvor nesecat de tezaure vii. Vorbesc cu emoţie în glas despre folclor pentru că am crescut cu el, mamei i-ar fi plăcut să-i calc pe urme, însă n-a fost să fie. Mai cânt uneori acasă, dar nu în vestiar jucătorilor… Am vocea hodorogită, cu timpul s-a mai atrofiat!
-Cum eraţi în anii de şcoală? V-a plăcut cartea?
-Nu-mi place să mă laud, dar pot să vă spun că am fost un elev preocupat de învăţătură. Mi-a plăcut cartea, am absolvit Școala de Telecomunicaţii din Timişoara, secţia matematică-fizică, apoi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest. În liceu m-a pasionat limba română şi mi-a prins foarte bine la examenul pe care l-am susţinut când am intrat la facultate. Am dat probe scrise la gramatică şi biologie, nu am intrat pe bază de dosar. Nu am profesat după terminarea facultăţii, am făcut practică de specialitate în şcoli, însă nu am predat. Nici nu aveam această intenţie, altele erau priorităţile mele la vremea aceea.
„Urcuşuri şi coborâşuri”
-Vorbiţi-mi despre cel mai trist moment din viaţa dumneavoastră.
-Viaţa mea a avut urcuşuri şi coborâşuri, am plâns şi am râs în egală măsură, dar am trecut peste toate, însă durerea a rămas în suflet. Nu am avut parte de un singur moment trist, ci de mai multe. Părinţii mei au divorţat când eram doar un copil, aveam 10 ani. Am rămas cu bunica din partea tatălui. Când aveam 17 ani, mama mea a decis să plece în Canada, iar peste şase ani avea să moară. Nu împlinise 45 de ani, dar Dumnezeu a decis s-o ia la El. Am rămas cu tata şi cu bunicii. De altfel, bunicii din partea tatălui m-au crescut de la o lună, mama era ocupată cu activitatea muzicală, pleca în turnee şi nu se putea ocupa de mine. În anul 2018 am avut parte de un alt moment trist, mi-a murit bunica, iar anul trecut am mai suferit o grea pierdere, s-a prăpădit şi un foarte bun prieten, naşul de cununie, Mihai.
-Aţi avut totuşi puterea de a merge înainte…
-Da, mi-am luat-o din sprijinul pe care mi-l oferă minunata familie pe care o am. Soţia, Roxana, şi cei doi copii, o fată în vârstă de 23 de ani şi un băieţel de numai şase ani. Ei sunt comorile mele şi îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru aceste daruri nestemate.
„Se viseaza pe scenă”
-Vă calcă pe urme băiatul?
-Nici vorbă! Cel mic, Mihai Alexandru, este înnebunit după muzică, orice zgomot ce duce către aria muzicală este preferatul lui… Are chitară şi microfon şi deja se simte în largul său, se visează pe scenă. La toamnă va merge în clasa zero şi soţia l-a înscris la o şcoală de muzică, aşa ne-a ordonat. Iată că se transmite genetic talentul, prin stele… mama ne veghează de acolo şi ne va proteja toată viaţa, presimt acest lucru. Fata cea mare a cochetat cu voleiul, dar a renunţat şi s-a axat pe carte.
-V-aţi simţit de multe ori în viaţă umilit, nedreptăţit?
-Nedreptăţit m-am simţit, dar umilit nu am avut de ce. Contează foarte mult educaţia pe care o primim în primii şapte ani, este esenţială, cu ea ne deprindem. Bunica îmi spunea mereu să fiu om bun, corect, să-i respect pe ceilalţi, îmi repeta că nu sunt cu nimic mai presus decât alţii. Oamenii care-i umilesc pe ceilalţi o fac numai şi numai din frustrare, în faţa lui Dumnezeu suntem egali şi nu avem dreptul de a-i călca pe alţii în picioare. Nu-mi este ruşine de trecut, am pus suflet în toate acţiunile pe care le-am întreprins. Sunt dezamăgit însă de cei de la Hermannstadt, care m-au demis după un egal cu Craiova, în Liga I. M-a durut că au trecut peste lucrurile bune pe care le făcusem până atunci şi s-au debarasat de mine fără niciun regret. Acea întâmplare mi-a demonstrat încă o dată că în fotbal rezultatele ţin un antrenor la o echipă.
-Unde vă vedeţi peste 10 ani?
-Cam tot pe aici, prin Liga 2, în primul eşalon este mult mai greu. Liga I este un malaxor de antrenori, sunt tot mai puţini oameni care ar dori să te cunoască pe tine ca om. Multora le plac lucrurile superficiale, de suprafaţă, nu de substanţă. În viaţă este foarte important să-l cunoşti bine pe cel de lângă tine, să interacţionezi mai mult cu el şi să crezi în el.
-Să revenim în prezent. Ar însemna enorm pentru dumneavoastră o nouă promovare, de această dată cu CS Mioveni.
-Bineînţeles. Am revenit cu inima deschisă la CS Mioveni. M-am înhămat la o muncă titanică, dar îmi plac provocările şi îmi place să lucrez cu oameni care susţin sportul şi performanţa, iar aici mă refer la domnul primar Ion Georgescu şi la conducerea clubului. Domnul primar este o fire mai vulcanică, se enervează când echipa nu obţine rezultatele dorite, dar este alături de noi mereu.
-Sportul înseamnă sănătate, dar copiii de astăzi nu prea ştiu asta…
-În epoca tehnologiilor înalte, a jocurilor pe calculator, activitatea fizică a copiilor atinge limitele de jos pe zi ce trece, din păcate. Cei mici petrec mai mult timp în lumea virtuală, decât în curte sau pe terenuri de joacă. Lipsa activităţii fizice şi modul de viaţă sedentar afectează negativ creşterea lor, iar aceste aspecte trebuie să le dea de gândit părinţilor. Corpul uman este creat pentru mişcare, prin urmare este nevoie de o activitate fizică permanentă, pentru a asigura buna funcţionare a organismului şi a evita apariţia unor boli. Exceptându-i pe micuţii care au boli ereditare, să ne uităm în jur şi vom vedea tot mai mulţi pitici obezi. Este trist, dar adevărat. Preferinţele pentru activitatea sportivă sunt individuale, în funcţie de temperamentul şi specificul fiecărui copil. Astfel, este benefic ca micuţii să aibă libertatea de a încerca mai multe tipuri de sport, până vor găsi pasiunea pentru unul anume. Cred că un copil poate abandona câteva ore telefonul mobil şi poate merge să facă sport.
Peste cinci sute de meciuri
În sezonul regular, Alexandru Pelici a bifat o bornă importantă în cariera sa: meciul 500 de când a debutat ca antrenor principal. Partida jubiliară a fost Dunărea Călăraşi – CS Mioveni 1-5.
S-a născut la 10 ianuarie 1974 şi, după ce a jucat fotbal la Progresul Timişoara, Poli Timişoara, CSM Reşiţa şi Unirea Alba Iulia, în 2002 a debutat ca antrenor principal la Alba Iulia, cu o victorie la Mediaş. Avea 28 de ani, iar de atunci şi până acum a continuat ca antrenor principal, şi secund pentru o foarte scurtă perioadă, în Liga 2 şi Liga 1 (7 meciuri), adunând 500 de meciuri pe banca echipelor: Unirea Alba Iulia, FCM Reşiţa, Forex Braşov, Arieşul Turda, CSM Şcolar Reşiţa, Voiţa Sibiu, FCM Târgu Mureş, Voinţa Sibiu, CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reşiţa, FC Braşov, FC Bihor Oradea, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, FC Hermannstat, Ripensia Timişoara, CSM Reşiţa şi din nou CS Mioveni. Un adevărat maraton…
Cele trei promovări obţinute l-au adus în prim-planul fotbalului românesc şi le-a arătat tuturor că poate deveni un tehnician valoros în anii ce urmează.
