Problematica hepatitelor virale nu este nicidecum reglementată și monitorizată eficient la nivel mondial și chiar național. Recent, O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății) a raportat, ca prevalență la nivel mondial: 256 milioane de indivizi cu hepatită cronică cu virus B și 71 milioane cu hepatită cronică cu virus C. În Europa sunt 29 milioane afectați de hepatitele virale B și C. Incidența hepatitei cu virus E este necunoscută, neclasificată și netratată prin programe de sănătate. La noi ar fi înregistrate 600.000 cazuri de hepatită cronică cu VHC și 800.000 cazuri cu VHB.
Evoluția hepatitelor virale după contaminare (infectare) are caracteristicile: la hepatita B în 80% din cazuri virusul se elimină și în 20% din cazuri se realizează hepatita cronică, la hepatita C numai 20% din cazuri elimină virusul și 80% din cazuri o cronicizează. Opt din zece infectați cu virusul B şi virus C nu sunt conștienți de infecție, dat fiind că în ambele forme, imediat după infecție, sunt multă vreme asimptomatici. Când ajung să fie manifeste, la ambele forme se prezintă în stadii avansate şi cu complicații, hemoragii digestive, ciroze și cancere hepatice.
Căile de infectare ale lor sunt:
– administrarea de sânge sau produse de sânge;
– administrarea de droguri intravenos (după cinci ani de administrare aproape 90% din cazuri sunt infectați cu virusul tip C (VHC));
– manevre medicale cu risc: endoscopie, tratamentul ulcerelor varicoase, electrocoagularea și scleroza varicelor, tatuaje, tratamente stomatologice (din ce în ce mai rar, dar posibile transmiteri de viruși);
– nou-născuți din mame infectate cu virusurile B și C;
– sexul neprotejat, parteneri multiplii etc.
Depistarea infecțiilor cu hepatite virale consecutive este ocazională de cele mai multe ori. Nicăieri în lume nu se face depistarea activă organizată, prin testare în masă a pacienților. De curând la noi a fost creat cadrul legal pentru testare în masă a infecțiilor virale hepatice, la nivelul medicinei de familie. Este necesară (dar dificil de obținut) și testarea prin program național a persoanelor neasigurate medical.
Pentru prevenirea infecției cu VHB s-a inițiat în perioada 2000 – 2003 o campanie de vaccinare a populației cu Engerix (pentru virusul A şi virusul B). Lipsa unor testări periodice la cinci ani după vaccinare pentru aprecierea eficienței vaccinării a dus la deprecierea vaccinării, care acum se face aleatoriu, numai la cuplurile cu un infectat VHB. Tratamentul pentru hepatită cronică cu VHB, actualmente, se face haotic, nesistematizat și nemonitorizat. Protocoalele nu mai sunt respectate și criteriul subiectiv predomină în alegerea terapiei. În urmă cu opt ani ni s-a prezentat la spital un tânăr de 18 ani, monitorizat de Clinica G.E. Fundeni de peste cinci ani, netratat fiindcă nu era activă hepatita B și pacientul avea deja criză hepatică.
Persistă o discriminare în terapie: la infecția cu VHC este necesară numai dovedirea ei și pacientul este introdus în terapia cu DAA (agenți antivirali direcți), pe când la infecția cu virus B situația veche persistă și nu sunt rare cazurile de ciroză și chiar cancer hepatic la această categorie de pacienți. Pentru infecția cu VHC, anul acesta s-a inițiat o campanie de depistare activă: HepC.A.L.E.R.T. la nivel central și în patru spitale regionale mari din țară. Să vedem cât va ține minunea! Testarea trebuie extinsă la nivel național și făcută prin instituția medicină de familie, atât pentru asigurați, cât și pentru neasiguraţi. Contractele anuale cost – volum rezultat funcționează, asigurând accesul la tratament a 10.000 până la 13.000 de persoane anual. Din 2016 numărul pacienților tratați a crescut progresiv, asigurându-se terapia pentru majoritatea lor. Tratamentul ar trebui să se facă tuturor pacienților infectați. Dar există încă un număr mare de infectați neidentificați, care continuă să fie sursă de infecție. Pe măsura creșterii numărului de pacienți pozitivi pentru VHC, trebuie asigurată o susținere financiară mare pe termen scurt, cu scopul de a micșora progresiv rezervorul care întreține infecția. Dificultăți în diminuarea acestuia, în afara celei financiare (posibile la un moment dat), sunt legate de: convingeri religioase (cu negativism la tratament), creșterea numerică a infecțiilor în rândul tineretului, pe cale sexuală neprotejată (la cererea fetelor), cu parteneri multipli și necunoscuți etc.
Se vorbește la nivel înalt profesional (personal didactic universitar), despre vindecarea hepatitei C după terapia actuală. Personal cred că ne pripim și putem avea reacții dure din partea celor care după tratament vor înregistra recăderi ale infecției VHC (după 3 – 5 – 8 ani). Viremia nedetectabilă constatată după încheierea tratamentului, cu prag de detecție de 5 u.i./ml, nu înseamnă că pacientul nu poate avea viremii mai mici (de 2 – 3 – 4 u.i./ml), care se pot reactiva și crește ulterior. E bine că am ajuns aici, poate scădea semnificativ procentul de ciroze și cancere hepatice la pacienții tratați, dar surprize pot apărea. Pacienții cu VHC după terapia cu DAA și viremia nedetectabilă sunt excluși de la donarea de sânge și organe, trebuie să nu consume alcool (acesta înviorează activitatea și replicarea virușilor B şi C) şi trebuie să anunţe pe medicii curanţi înainte de a suferi intervenţii chirurgicale (inclusiv stomatologice). Războiul cu virusul C n-a fost încă terminat şi nicidecum câştigat.
P.S. Pe cel ajuns la nevoie nu-l întrebi cine e şi de unde vine. La vremuri grele, toţi suntem egali.
