Nu este pentru prima oară când un politician propune un proiect de ţară. Acum câţiva ani, un alt preşedinte chema partidele pentru a coagula o strategie naţională. Entuziasmul iniţial s-a topit însă pe parcurs. Nu o dată, politicul a ucis şi bunele intenţii! Preşedintele Iohannis, probabil atent la întrebarea, judicioasă, pe care şi-o pun mulţi români – „Încotro mergem?” – cheamă şi el forţele naţionale pentru un proiect de ţară. Atenţie, am zis „forţele naţionale”! Exact în acest punct, proiectul este pus sub semnul întrebării în ceea ce priveşte credibilitatea lui. De ce? Răspunsul la această întrebare l-am găsit, pertinent, într-un articol bine documentat, publicat pe 18 septembrie a.c., în „Cotidianul”, sub semnătura lui Ilie Şerbănescu.
Cum punctele de vedere ale reputatului analist sunt extrem de interesante, aducând în discuţie premise care pun într-o lumină realistă eventualul proiect, ne-am gândit că ar fi bine să cunoaşteţi opiniile sale.
De la început, proiectul i se pare irealizabil: „În urmă cu cel puţin 15 ani ar fi avut obiect. Acum nu mai are. Acum (ţara – subl. n.) nu mai aparţine românilor!”. Simplu: sectoarele strategice şi decizia din economie nu mai pot aparţine românilor. De ce? „În proporţie de peste jumătate, activele şi cifra de afaceri din economie aparţin capitalului străin”, observă Ilie Şerbănescu. Adică, aşa cum spune, aceasta este „jumătatea de control”, cealaltă, pe care o numeşte „cea care pune pingele”, aparţine românilor.
Şi, pentru a fi convingător, exemplifică dureros: petrolul, jumătate din producţia de gaze naturale, distribuţiile de energie, industria auto, metalurgia feroasă şi neferoasă, industria materialelor de construcţii, telefonia fixă şi mobilă, băncile, asigurările, retailul şi, într-o măsură crescândă, pădurile şi „pământurile agricole” – toate acestea aparţin capitalului străin.
Chiar şi industria auto – majoritară în exporturile româneşti – 30% sunt automobile, restul de 70% sunt componente şi accesorii. În acest domeniu, în Argeş, funcţionează multe firme de componente şi cablaje. Printre marii „jucători”, GIC Piteşti, Leoni, Lear, Lisa Draxlmaier, Johnson şi altele.
Concluzia sa este dramatică: românii au devenit „chiriaşi în ţara lor (sau, cu numele, încă a lor)”. Aşadar – afirmă analistul – proiectul poate fi doar al proprietarului, nu al chiriaşului. Şi continuă semnificativ: „Într-un apartament, chiriaşii pot zugrăvi, pot schimba eventual faianţa sau chiuveta, dar nu pot reamenaja pereţii, nu pot umbla la structura de rezistenţă”.
Articolul îi aduce, după părerea noastră, cu picioarele pe pământ pe triumfalişti, pe tehnocraţii vremelnic aflaţi, azi, în fruntea ţării, pe cei cu informaţii insuficiente şi (chiar) pe un preşedinte de bună credinţă în punctul de plecare, dar un evaluator incomplet al realităţilor româneşti de azi. Cum pot sta „proprietarii” (capitalul străin) cu „chiriaşii” la aceeaşi masă vom vedea. Este însă de datoria celor care nu eludează aceste realităţi să tragă semnalul. Este ceea ce face, într-o demonstraţie ce aduce date convingătoare pentru o dezbatere realistă cu privire la proiectul de ţară, analistul Ilie Şerbănescu, căruia îi mulţumim pentru preluarea, de către noi, a informaţiilor din articolul domniei sale.
PS. Sunt probleme de fond, de natură economică. Peste ele vine cea mai grea cerinţă a viitorului program: consensul politic şi societal.
Traian ULMEANU
