Două autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentele de Pompieri Piteşti şi Bradu au asigurat măsurile specifice pe timpul distrugerii, în comuna Suseni, a trei proiectile explozive calibrul 76 mm, a unui aruncător de bombă calibrul 82 mm, a cinci grenade de mână defensive şi a două grenade ofensive.
Locul ales, aflat la distanţă de zona locuită, a fost asigurat temeinic pentru a împiedica pătrunderea vreunei persoane, apoi pirotehniştii au depus proiectilele într-o groapă special săpată şi le-au detonat de la distanţă. Pe timpul activităţii nu au fost probleme, iar bubuitura nu i-a speriat pe săteni, care fuseseră anunţaţi din vreme despre ce avea să se întâmple.