Persoanele cu reşedinţă stabilită cu mai puţin de un an înaintea alegerilor pot vota doar unde au domiciliul.
Persoanele care au reşedinţa în altă localitate decât cea de domiciliu stabilită cu mai puţin de un an înaintea alegerilor vor putea vota doar acolo unde îşi au domiciliul, prevede un proiect de lege depus la Parlament.
Proiectul modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
Potrivit proiectului, „persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului îşi vot putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul”. În acest caz, alegătorii vor vota pe lista suplimentară.
Proiectul mai prevede că, trimestrial, persoana care a solicitat acordarea reşedinţei este obligată să reconfirme adresa declarată ca reşedinţă printr-o declaraţie pe proprie răspundere care poate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă public, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.
Totodată, pentru înscrierea reşedinţei, solicitantul va completa, pe lângă cerere, şi o declaraţie pe proprie răspundere prin care declară că locuieşte în respectiva locaţie mai mult de 15 zile pe lună.
Iniţiatorul a menţionat, în expunerea de motive a proiectului, că modificările propuse au scopul de a preveni „turismul electoral” şi distorsionarea rezultatului alegerilor.
Actul normativ va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor care este for decizional.
Foto descriptiv