
Ministerul Mediului a lansat în consultare publică Ghidul de finanțare pentru ediția 2025 a Programului Rabla Auto. Documentul aduce actualizări importante, inclusiv o creștere a sprijinului financiar pentru vehiculele electrice, în contextul finanțării prin PNRR și bugetul de stat.
Ghid publicat pe site-ul Ministerului Mediului
Potrivit Ghidului publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), principala modificare adusă Programului Rabla 2025 este majorarea ecotichetului pentru achiziția de autovehicule complet electrice sau cu pilă de combustie pe bază de hidrogen. Astfel, persoanele fizice pot beneficia de un sprijin financiar în valoare de 18.500 de lei, acordat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Modificările sunt parte a Ordonanței de Urgență nr. 41/2025, care reglementează noile condiții de finanțare pentru proiectele sprijinite din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și din fonduri publice naționale.
Valori neschimbate pentru hibrizi și vehicule convenționale
Pentru celelalte categorii de vehicule, valorile ecotichetelelor rămân aceleași ca în anii anteriori:
- 15.000 lei pentru un autovehicul plug-in hybrid nou sau o motocicletă electrică;
- 12.000 lei pentru un autovehicul hibrid;
- 10.000 lei pentru un vehicul nou cu motor termic, inclusiv GPL/GNC, sau pentru motociclete convenționale.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a explicat că ajustarea sprijinului pentru vehiculele electrice are ca scop extinderea accesului către un număr mai mare de beneficiari, în condițiile unui buget limitat:
„Am înțeles că Rabla nu este doar despre schimbarea unei mașini vechi, ci rămâne un instrument important prin care cetățenii fac pași siguri către un aer mai curat. (…) Încercăm să construim un cadru de finanțare mai stabil și durabil pe viitor prin acoperirea acestui program prin Fondul Social pentru Climă. Obiectivul rămâne același: mai puțină poluare și o tranziție treptată spre mobilitate curată în România.”
20 de ani de Rabla: peste 1 milion de mașini vechi scoase din uz
Lansat în 2005, Programul Rabla a devenit unul dintre cele mai longevive instrumente guvernamentale pentru reducerea poluării și înnoirea parcului auto.
Conform datelor oficiale ale AFM, în ultimii 20 de ani au fost:
- 1.010.456 de vehicule vechi casate;
- 660.486 de vehicule noi finanțate parțial prin program;
- 6,46 miliarde de lei investiți de la bugetul de stat între 2005 și 2024.
Cei interesați pot consulta varianta integrală a Ghidului de finanțare Rabla Auto 2025 pe site-ul oficial mmediu.ro. Consultarea publică este deschisă, iar propunerile pot fi transmise în perioada următoare.






































