În 2008, zeci de mii de români au dat buluc să se înscrie în Programul „Casa verde” prin care se dorea eficientizarea energetică a locuinţelor, dar foarte puţini au reuşit să treacă de barierele birocratice şi să obţină finanţări, după care prin 2011 fondurile s-au epuizat şi totul s-a blocat. Programul a fost deblocat la sfârşitul anului trecut, când în perioada noiembrie-decembrie au fost aprobate peste 7.300 de dosare depuse la Agenţiile Fondului de Mediu din ţară încă din… 2011, iar programul ar putea fi reluat în acest an. Ca şi până acum, se acordă sume nerambursabile de până la 6.000 lei pentru instalarea de panouri solare sau centrale pe peleţi, respectiv până la 8.000 lei pentru dotarea caselor cu pompe de căldură.
De la lansarea programului şi până anul trecut, doar vreo 60 de argeşeni au reuşit să depună dosarele, dar mai puţin de jumătate dintre ei au obţinut finanţarea de la stat. Unii dintre ei au aşteptat chiar şi trei ani pentru a afla dacă dosarul este sau nu eligibil. Majoritatea a optat pentru instalarea de panouri solare şi doar câţiva proprietari de pensiuni au instalat pompe de căldură sau centrale termice pe peleţi. Aproape toţi au întâmpinat probleme la decontarea sumelor investite (sistemele trebuie instalate pe cheltuiala proprie şi abia apoi se solicită decontarea, iar dacă banii s-au epuizat…). Specialiştii spun că în funcţie de complexitatea sistemului facturile pot fi reduse până la zero şi că amortizarea cheltuielilor suplimentare, uneori greu de suportat, se poate obţine prin reducerea facturilor la energie undeva între doi şi şapte ani. În cazul cumulării a două tipuri de instalaţii finanţarea nu poate depăşi valoarea maximă acordată prin proiect şi nu se acordă plăţi în avans. „Pe lângă beneficiile reale de mediu pe care acest program le va oferi, va avea o serie de alte beneficii foarte importante. Vorbeam de reducerea facturilor, dar şi de dezvoltarea de business-uri, pentru că această piaţă este încă într-o fază de pionierat şi aş vrea ca, prin reluarea programului, să stimulăm şi creşterea business-urilor în această zonă. Impulsionarea consumului de materiale de construcţii ecologice va crea o piaţă competitivă în acest sector şi sper că va duce, de asemenea, la crearea de noi locuri de muncă”, afirma Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, care nu a anunţat însă data când va fi deschisă sesiunea de depunere a dosarelor pentru 2016.
Val. Nicolau