Program special între 1-6 mai la Poșta Română. Când ajung pensiile.
Compania Poşta Română anunţă că programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 mai – 6 mai 2024.
„De asemenea, precizăm faptul că distribuirea drepturilor sociale (pensii) va începe cu data de 2 mai, în termenul asumat cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale”, se arată într-un comunicat al companiei.
Astfel, în 1 Mai 2024, de Ziua Muncii, toate subunităţile poştale din mediul rural şi urban vor fi închise, în 2 mai toate subunităţile poştale din mediul rural şi urban vor funcţiona conform programului normal de lucru, iar în perioada 3 mai, Vinerea Mare – 6 mai, luni, a doua zi de Paşte, toate subunităţile poştale din mediul rural şi urban vor fi închise.
Începând de marţi, 7 mai, toate subunităţile poştale îşi vor relua programul normal de lucru.
Reprezentanţii Poştei anunţă că programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paştelui), precum şi prima şi a doua zi de Paşti sunt declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare, preluate şi în Contractul Colectiv de Muncă.