De la sfârşitul săptămânii trecute, mai exact de sâmbătă, 1 septembrie, Muzeul Municipal Câmpulung a stabilit ca programul de vizitare a Mausoleului Eroilor de la Mateiaş să fie prelungit până la sfârşitul anului. Potrivit lui Alexandru Oprea, managerul Muzeului Câmpulung, decizia a fost luată pentru a li se oferi cât mai multor persoane şansa de a vizita cel mai important monument comemorativ de pe această parte a Carpaţilor, cu menţiunea că pentru toţi cei care domiciliază în municipiul de la poalele Mateiaşului vizitarea obiectivului este gratuită. Astfel, programul de funcţionare este între orele 9 şi 17 pentru Ansamblul Monumental, Capelă, Osuar şi Muzeul de Istorie Militară. Biletul de intrare costă 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii şi pensionari, în timp ce cadrele militare au acces gratuit.
Program prelungit la Mausoleul Mateiaş
Advertisement
Advertisement