Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, anunţă că astăzi va fi lansat un program pentru controlul infecţiilor nosocomiale. „Am făcut o evaluare interjudeţeană, consecutiv celei intrajudeţene prin inspecţia sanitară, am verificat, am format grupuri de inspectori din două judeţe care au verificat un al treilea judeţ şi le vom prezenta prin comparaţie cu ce s-a întâmplat la inspecţia intrajudeţeană. Sunt diferenţe importante. Pe de altă parte, am trimis un chestionar principalelor 100 de spitale cele mai expuse la infecţii tocmai pentru a evalua situaţia, pentru a vedea ce lipseşte”, a explicat demnitarul.
Potrivit acestuia, „este responsabilitatea spitalelor, prin lege”, de a-şi rezolva problema infecţiilor nosocomiale. Un astfel de program va fi derulat şi în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti şi la Spitalul de Pediatrie unde în acest an a avut loc criza bebeluşilor care era să îl coste pe Achimaş Cadariu funcţia. Ministrul Sănătăţii a precizat că, având în vedere că în România numărul epidemiologilor este insuficient (lucru valabil şi la spitalele din Argeş), vor fi organizate cursuri de pregătire pentru medicii din spitale care sunt responsabili de infecţiile nosocomiale.
Claudiu DIŢA