Cristi Matei este singurul chitarist din România cu atestat de Flamenco, absolvent al Academiei de Chitară Flamenco din Florența, Italia. Este licențiat în Chitară clasică, în Teologie, fiind primul admis în promoția 1998- 2002, și în Educație Fizică și Sport. Este profesor de Religie, gradul I cu media 10, la Liceul Tehnologic Auto din Curtea de Argeș, iar de 15 ani activează ca profesor de Chitară la Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, având, de-a lungul timpului, sute de elevi cu rezultate excepționale.
Cristi Matei a creat un site, www.flamencoliber.ro, despre istoria şi frumuseţea artei flamenco și a realizat chiar și un manual – Metodă de Chitară Flamenco.
„Am descoperit chitara clasică la 20 de ani, când unii dintre prietenii mei socoteau că e deja prea târziu ca să mă mai apuc să învăţ să cânt. Nu i-am luat în seamă şi m-am înscris la Şcoala Populară de Artă, la cursurile doamnei Maria Badea, căreia îi mulţumesc din suflet. În timp, chitara mi-a devenit nedespărţită, iar flamenco-ul descoperit printre partiturile de chitară, o parte din mine. În ţară nu se predă nicăieri chitara flamenco şi, pentru popularizarea acestei minunate arte, doar cei de la trupa „Latin Expres” şi Pepe au făcut câte ceva.
Şansa cea mare am întâlnit-o în Italia, unde l-am cunoscut şi am studiat cu unul dintre cei mai mari artişti ai chitarei flamenco, spaniolul Juan Lorenzo. M-a primit în Academia sa şi mi-a îndrumat paşii în această minunată şi pasionantă lume! Îi studiam cărţile încă din ţară şi apoi am ajuns să muncesc la Florenţa, fără legătură cu muzica, şi fără să ştiu că el acolo predă. Întâlnirea cu el a fost o întâmplare fericită. În afară de Academia din Florenţa, Juan Lorenzo este şi profesor la Conservatorul din Roma”, povesteşte Cristian despre felul în care a ajuns discipolul unuia dintre marii artişti ai genului.
Pentru că astăzi este ziua domnului profesor Cristian Matei îi urăm și noi „La mulți ani!”