Profesor din Argeș, înjurat și amenințat cu bătaia de un elev.
În ziua de 02 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, și au reținut un tânăr de 18 ani, din Mărăcineni.
Din cercetări s-a stabilit că, în cursul zilei de 01 februarie a.c., tânărul, în timp ce se afla în incinta unității de învățământ, al cărui elev este, ar fi adresat cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de violență unui cadru didactic.
După administrarea probatoriului, în ziua de 02februarie a.c., tânărul de 18 ani, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.