Profesoară moartă brusc la 37 de ani. Nu se mai putea ridica din pat.
Lacrimi printre elevii şi dascălii Liceului Don Orione din Oradea. Greta Hartstein, o profesoară de italiană 37 de ani, a murit în urma unei infecții viro-bacteriene, care i-a afectat inima. Femeia a lăsat în urmă un copil de doar 7 ani, care va creşte acum fără mama lui.
Profesoara s-a îmbolnăvit în timpul vacanței de iarnă, iar la începutul anului a ajuns în spital, la secția de Infecțioase. Colegii spun că ajunsese să aibă saturația scăzută de oxigen, motiv pentru care avea mască de oxigen, și nu se mai putea ridica din pat. „Medicul i-a spus că gripa i-a afectat sistemul muscular. Sâmbătă, în jurul orei 15, am vorbit cu ea prin mesaje, și era foarte îngrijorată. M-a rugat să-i rog pe preoții noștri să se roage pentru ea. Mesajele ei au fost, parcă, de rămas bun”, a declarat profesorul Alexandru Stoica, directorul Liceului Don Orione pentru ebihoreanul.
Liceul la care preda a devenit altar pentru Greta Hartstein. Elevii i-au scris mesaje emoţionante, s-au aprins lumânări, alături de fotografia sa. Pe pagina de Facebook a unităţii şcolare, colegii femeii au vrut şi ei să îşi ia un ultim rămas bun. „Drum bun, colega noastra … cuvintele sunt de prisos in aceste momente de profunda #tristete …
Profesor GRETA HARTSTEIN, prea devreme ai plecat dintre noi – de Craciun am colindat impreuna, aici pe pamant … acum tu canti in ceata #ingerilor lui Dumnezeu, sus in ceruri! Copiii tai, elevii ti-au adus doldora de scrisori … si-au pus farame din sufletelele lor curate acolo, ti-au urat „drum bun” si „cuvantari alese” alaturi de bunul Dumnezeu si prietenii ingerasi!
Inimile ne sunt impietrite de durere, mintea inca nu poate procesa disparitia ta, iar intrebarea mereu va ramane: De ce acum? De ce tu? De ce asa? Bunul Dumnezeu sa te aseze in lumina, cu pace si liniste, iar noua sa ne dea rabdare, acceptare si #trezire … din nou ne dam seama cat de importanti ne sunt oamenii de alaturi, cat de multa pretuire ar trebui sa le oferim cat sunt inca pe pamant, ce scurta e calatoria noastra in aceasta lume, cat de neasteptata poata fi plecarea … oare suntem #pregatiti?! O #intrebare profunda, delicata … cu multa aplecare spre introspectie, asezare spirituala si accent pe #iubire, #iertare, #acceptare … sa fim buni si sa ne cinstim unii pe altii, asta ne ramane de facut, clipa urmatoare poate fi a oricaruia dintre noi.
Cu pretuire, recunostinta si profunda durere, noi … colegii tai, pe pamant si-n vesnicie … alaturi de conducerea Liceul Don Orione, Oradea. La buna #revedere … draga noastra, Greta!”
Mesaje de condoleanţe au fost postate şi de apropiaţi şi cei care au cunoscut-o şi iubit-o pe tânăra profesoară. „Dumnezeu să o odihnească în pace, iar familiei să îi dea puterea de a trece această grea încercare!”, „Drum bun catre stele! Dumnezeu sa aibe grija de sufletul plecat si mangaiere pentru familie!”, „Dumnezeu să vă odihnească sufletul bun in pace și lumină, doamna profesoară”, „Este de neînțeles! Mereu zâmbitoare… Și cât de brusc a plecat dintre noi! Odihnească – se in pace! Condoleanțe familiei!”, „Odihna veșnica, Greti!
Ai rămas in inima mea, un om minunat încercat de problemele vietii, plecată mult, mult prea devreme. Nu voi uita aniversarea ta de când eram colege la liceu si prietenia noastră!”, „Dumnezeu să-i odihnească și să-i liniștească sufletul, în lumea celor drepți, si sa ii mângâie pe cei dragi rămași,care o vor plânge o viata de om. Odihna veșnică, doamna profesoara!”, „Loc luminat in împărăția cerurilor iar celor rămași mângâiere și putere de la Dumnezeu!”, „Ce pierdere mare, Dumnezeu sa o odihnească în împărăția Lui iar familiei sa ii dea putere sa poată trece peste încercarea atât de grea…fără cuvinte….sincere condoleanțe!”, „Ai plecat mult prea devreme, draga Greta! Un suflet bland, care a luptat mult cu greutatile de tot felul!”, „Rămas bun, Greta! Drum lin cu îngerii spre lumină și odihnă veșnică!”
Sursa: Observator