
Prof. dr. Maria Magdalena Dorcioman, directorul Colegiului Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung, a fost nominalizată la Premiile de Excelență ale Argeșului 2025, la categoria Educație, obținând până astăzi 144 de puncte (detalii AICI).
Nominalizarea reprezintă o recunoaștere a implicării sale constante în dezvoltarea unui mediu școlar sigur, pozitiv și performant, care contribuie la starea de bine a elevilor și la formarea lor ca viitori adulți responsabili.
Rezultate excepționale și implicare constantă
Datorită coordonării doamnei Magdalena Dorcioman, colegiul a devenit un model educațional în județ, prin rezultate academice remarcabile și prin implementarea unor programe adaptate nevoilor elevilor. Implicarea activă a conducerii în prevenirea abandonului școlar și în susținerea celor mai bune practici de predare-învățare a condus la performanțe notabile și la promovabilitate maximă.
Doamna director este, de asemenea, un promotor activ al proiectelor europene, al parteneriatelor educaționale și al colaborării cu mediul de afaceri și instituțiile locale. Prin aceste inițiative, elevii colegiului beneficiază de experiențe practice și de oportunități care le dezvoltă competențele și le oferă o perspectivă reală asupra viitorului.
Educație de top la Câmpulung
Sub conducerea prof. dr. Maria Magdalena Dorcioman, Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung confirmă încă o dată statutul de instituție de referință în învățământul argeșean.
Rezultatele remarcabile obținute de elevi, proiectele educaționale inovatoare și implicarea constantă în reformele școlare plasează colegiul în topul celor mai performante unități din județ.
„În 2025, Colegiul a avut prima medie din județul Argeș, atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat, iar în ceea ce privește parcursul școlar al elevilor, promovabilitatea este de 100%.
În același timp, Colegiul Național „Dinicu Golescu” este școală-pilot, pe două direcții esențiale: noua arhitectură curriculară și catalogul electronic, iar în paralel derulăm un proiect european dedicat acestor reforme, care presupune un volum semnificativ de muncă – administrativă, educațională și logistică”, a declarat prof. dr. Maria Magdalena Dorcioman.
Leadership feminin care inspiră
În calitate de director al Colegiului Național „Dinicu Golescu”, instituție cu o tradiție de peste 130 de ani, prof. dr. Maria Magdalena Dorcioman a devenit prima femeie aflată la conducerea acestei embleme a educației muscelene.
Prin calm, empatie și echilibru, a arătat că leadershipul feminin poate fi în același timp ferm, vizionar și plin de inspirație. Sub îndrumarea sa, școala a cunoscut o nouă etapă de modernizare, spirit de echipă și deschidere către inovație.
Pentru toate aceste realizări, nominalizarea doamnei Dorcioman la Premiile de Excelență ale Argeșului 2025, la categoria Educație, este nu doar o distincție personală, ci și o confirmare a valorii unei echipe dedicate, formate din elevi, profesori și părinți care împărtășesc aceeași viziune: excelența în educație.
Votează și tu!
Îți poți susține personalitățile favorite printr-un mesaj trimis pe WhatsApp-ul redacției, la numărul de telefon 0720.065.068 (1 punct) sau printr-un talon decupat (10 puncte) din ediția tipărită a ziarului „Argeșul” (talonul va fi adus, completat, la sediul redacției Argeșul – Bulevardul Republicii, nr.88 – sau va fi trimis pe numărul de WhatsApp sub formă de fotografie).
Desemnarea câștigătorilor la Premiile de Excelență ale Argeșului va avea loc într-un spectacol de gală, la data de 10 decembrie 2025.
Important!
Fiecare persoană care trimite nominalizări își exprimă implicit acordul cu privire la utilizarea şi prelucrarea datelor sale cu caracter personal de către Argeșul Liber S.A., în scopul îndeplinirii activităţilor specifice (“Premiile de Excelență” ale Argeșului – ediția XXIV, 2025 – Nominalizări), cu respectarea prevederilor legale. Fiecare dintre acestea își exprimă automat acordul că a fost informat/ă că datele furnizate vor fi tratate confidenţial, în conformitate cu prevederile Directivei 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor cu caracter personal.








































Un Comentariu
Amedeo
Dacă Cutra asta a ajuns să fie nominalizată la așa ceva, înseamnă că a știut să se învârtească bine ca să apară într-o asemenea ipostază. Adică, la ce se pricepe ea cel mai bine: să păcălească, să tragă sfori, să profite, să aranjeze. Nu este nicio mare scofală de capul ei: doar inepția unui sistem în care pătrund falsele valori a făcut ca ea să iasă în față. Altminteri, e o șmecheră care totdeauna a știut să se descurce și să tragă spuza în favoarea ei. La capitolul morală însă, e vai de capul ei! Este o CUTRĂ ! (De altfel și mutra ei arată asta!). Cu oameni ca Dorcioman se duce învățământul la vale. Nu vă lăsați păcăliți de aparențe. Până și taloanele cu care este votată fiți convinși că le obține șantajând elevi sau colegi ca să cumpere ziarul!! NU MERITĂ NICIO ATENȚIE, DARĂMITE PREMIUL ACESTUI ZIAR!!!