Produs expirat la un LIDL din Piteşti, unde managerul este şi tupeist.
Ne-am obişnuit cu anumite produse de calitate îndoielnică în supermarket-urile care au sufocat municipiul. Însă, măcar să fie ieftine şi în termen… ar fi consolarea cea de pe urmă a românului căruia i se vâră pe gât (cam) multe rebuturi alimentare.
Ei bine, în cazul unui piteştean care a mers la supermarket-ul LIDL Exerciţiu, putem spune că a „bifat” un produs ieftin, însă nu neapărat de calitate şi cu siguranţă expirat, după cum vă vom detalia în cele ce urmează.
Este vorba despre un sandwich cu salam, caşcaval şi ardei capia (FOTO)
Având premoniţia că „e ceva putred la mijloc”, bărbatul s-a uitat pe ambalaj înainte să înfulece din sandwich, la scurt timp după ce a ieşit din magazin. Şi bine a făcut…
Termenul de valabilitate indica faptul că produsul a expirat în data de 27 noiembrie a.c., achiziţia fiind efectuată ulterior, la data de 28 noiembrie a.c.
Clientul s-a dus la primul angajat pe care l-a văzut: paznicul magazinului. Acesta l-a tras deoparte, s-a holbat de câteva ori la ambalaj, apoi a ajuns la concluzia că „e groasă”. La adăpostul lipsei de atribuţiuni în acest sens, paznicul a mers relaxat la o casieră căreia i-a arătat discret problema semnalată de cumpărător.
Femeia l-a anunţat pe şeful de magazin. După un mic dialog, în loc să rezolve problema cât mai diplomatic cu putinţă, managerul s-a „înfipt” în client şi l-a luat pe sus, considerând că omul caută nod în papură, reclamând produsul expirat.
„Bă, tu de ce ai venit, nu ca să dai înapoi produsul? Du-te şi ia altul!”, ar fi fost cuvintele pe care acesta le-a adresat clientului.
Omul ne-a contactat la redacţie şi ne-a mărturisit că a fost şocat de atitudinea managerului. Tocmai din acest motiv a renunţat să mai schimbe produsul, ne-a povestit cele întâmplate şi este acum hotărât să depună plângere la Protecţia Consumatorilor.
Amenda pentru vânzarea de produse expirate poate fi de zeci de mii de lei, iar dacă se dovedeşte că sunt atât de alterate încât prezintă un pericol pentru sănătate, se face dosar penal.
7 Comentarii
Jan
Oricum , Lidl Exercitiu este cel mai slab magazin dintoate cele din oras! La aprovizionare si curățenie sunt jalnici!
Fa-i si la firma mama o reclamație managerului, poate asa angajează si un om mai pe masura in functia respectiva!
Din banii clienților e plătit, la fel si jigodiile astea incompetente din medicina, poliție….samd
Anonim
Aveți dreptate, dom’ „Jan” !
Anonim
Confirm, cel din Exercițiu stă f prost privind aprovizionarea, am renunțat de mult timp să mai merg aici, iar ca bonus atitudinea angajaților lasă f mult de dorit❗
Anonim
Foarte bine ați procedat. Managerul să fie concediat. Ar trebui să se facă mai des controale.
Anonim
Chiar asa?
Anonim
Nu stiu care ce cum….si eu personal am pațito…intr-o conservă de ton am gasit un gandac mort….m-am dus la magazin a doua zi si mi-sa returnat intreaga suma inapoi fara nici un comentariu….
Anonim
In acest caz cred ca vinovat este angajatul, produsul nu trebuia sa mai fie pe raft.. nu cumva angajatul si clientul se cunosc, poate vecini, poate vor sa- l pedepseasca pe sef… ceva nu este in ordine…. evident ca sefului nu i a convenit postura , atitudinea clientului care, poate dorea mai mult ….