Ieri, Curtea de Apel Piteşti a stabilit un nou termen – 7 decembrie – în procesul preşedintelui Klaus Iohannis care, acuzat că ar fi dobânit ilegal o casă în Sibiu, a depus o contestaţie în anulare a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de Curtea de Apel Braşov. Şi, aşa cum era de aşteptat, niciun membru al familiei Iohannis nu s-a prezentat la proces. A fost însă de faţă o casă de avocatură, care în acelaşi timp o reprezintă şi pe intimata Rodica Baştea, domiciliată în Florida, SUA, soţia supravieţuitoare a lui Ion Baştea, presupus moştenitor al soţilor Ghenea, cu care Iohannis a făcut tranzacţia imobiliară pe vremea când era primarul Sibiului.
Octogenari purtaţi pe drumuri
La termenul de ieri au fost prezenţi doi chiriaşi care şi-au cumpărat apartamentele unde stau de peste 50 de ani şi care vor fi nevoiţi să-şi părăsească locuinţele dacă instanţa va decide în favoarea familiei Iohannis. Ion Oargă şi Elisabeta Antonescu, în vârstă de 84, respectiv 85 de ani, au spus că nu au unde să se ducă şi că avocaţii preşedintelui ar fi încercat să-i determine să semneze un contract de închiriere cu o persoană… decedată. Potrivit acestora, avocatul lor a observat că era vorba despre un anume Ghenea – dar Eliseu Ghenea este fostul proprietar, împreună cu soţia Maria, ambii decedaţi de foarte multă vreme. „Locuim în casă din 1961-1962 şi apoi am cumpărat apartamentele. Am plătit şi impozite, apoi plata a fost suspendată din cauza procesului. Ne-am pomenit că am rămas fără case pe care le cumpărase Iohannis fără să ştim. Vom veni la proces ori de câte ori va fi nevoie ca să ni se facă dreptate, pentru că noi suntem legali; el, preşedintele, nu e, că a umblat cu alte lucruri. Îmi vând şi sufletul din mine şi mergem la CEDO dacă nu va fi dreptate. În altă parte nu avem unde ne duce, decât la cimitir. Dacă era corect, Iohannis trebuia să vină aici, să dea faţă cu noi la proces, nu să se fofileze cu avocaţi. Ce dacă acuma e preşedinte? Când ne-a luat casele era doar primar, nici nu visa să ajungă preşedinte”, spuneau cei doi octogenari.
Contre între avocaţi
Timp de aproape o oră am asistat la contre între apărătorii celor două părţi, motivul constituindu-l tot contractul de asistenţă juridică încheiat între Rodica Baştea şi casa de avocatură (…), pe care reprezentantul chiriaşilor îl contestă cu aceeaşi vehemenţă. Mai mult, acesta a susţinut că respectivul act este o făcătură şi a atras atenţia completului de judecată că există o neconcordanţă cu privire la datele şi anii menţionaţi în documente (era trecut 2016 în loc de 2015, când nu se declanşase calea de atac). „Am contractul cu Baştea, pe care vi-l prezint în original, dar nu-l depun la dosar, fiindcă este al meu. În faţa instanţei mă legitimez cu împuternicirea avocaţială, nu cu contractul şi-mi asum toate obligaţiile şi responsabilităţile profesionale care decurg din acesta”, afirma reprezentantul familiei prezidenţiale. Întrebat dacă înţelege să urmeze procedura înscrierii în fals cu privire la contractul respectiv, apărătorul chiriaşilor a declarat: „Nu doresc să urmez această procedură, pentru că ar însemna tergiversarea procesului. Contractul care v-a fost prezentat o o copie, nicidecum originalul, şi este o făcătură. În dosarul de la Tribunalul Braşov există un document cu semnătura originală a Rodică Baştea şi veţi observa o diferenţă colosală faţă de cea de pe contract. Deci, nu am nevoie de procedura înscrierii în fals, ci vă solicit să procedaţi la verificarea scriptelor şi veţi putea vedea diferenţa de semnătură. Casa de avocatură se pune într-o poziţie cel puţin ingrată prezentând un document (contractul de asistenţă juridică) semnat de o persoană domiciliată în America”.
Instanţa le-a dat posibilitatea celor doi avocaţi ca până pe 5 octombrie să depună concluzii scrise referitoare la discuţiile pe marginea contractului incriminat, iar pe 7 decembrie se va relua procedura de citare a tuturor părţilor. La ieşirea din sală, Octavian Popescu, avocatul familii Iohannis, nu a făcut declaraţii, iar Virgil Vulcan, apărătorul chiriaşilor, a spus că miza procesului nu o constituie doar cele trei apartamente din locuinţa în discuţie, ci mai ales spaţiile de la parter, unul dintre ele fiind închiriat de fostul primar al Sibiului unei instituţii bancare contra unei sume deloc de neglijat.
Val. NICOLAU