Cine mai munceşte la ţară?
Tinerii de la ţară nu mai vor să muncească. La ce bun, dacă tot sunt asistaţi social şi primesc niscaiva bani pe degeaba. Că de prevederile legii prin care, la acordarea ajutorului social, eşti obligat să prestezi, lunar, câteva zile de muncă în folosul comunităţii nu prea se mai ţine seama.
Un om de toată isprava din satul Strâmbeni, comuna Căldăraru, Valentin Badea, aflat la o vârstă respectabilă, ne-a povestit că tot caută de ceva timp o persoană pe care să o angajeze (cu contract de muncă) să-i aibă grijă de cele 32 de capre, dintre care 21 cu lapte. Nu e o muncă grea, dar dl. Badea e dispus să-i ofere, pe lângă salariul de 750 lei „în mână”, şi cazare (are o cameră pregătită anume), două mese pe zi şi alte beneficii. Niciun doritor serios nu a găsit până acum, iar cei care s-au lăsat totuşi convinşi să vină la „interviu” fie doreau băutură şi ţigări, fie „strâmbau nasul” că nu le prea plac caprele, iar alţii nu doreau „carte de muncă”, fiindcă pierd ajutorul social.
Laptele de capră e foarte apreciat, la fel şi brânza. Iar carnea de ied e şi ea la mare căutare. Dar cine să mai muncească, din moment ce banii de la stat, chiar mai puţini, vin pe degeaba… Se vede treaba că n-a greşit cel care a spus că lenea e cucoană mare!
Ce să facă ţăranii cu laptele?
O altă problemă pe care ne-o ridică cititorul nostru este lipsa mijloacelor de achiziţie a laptelui de capră. Dânsul spune că mulge zilnic de la căpriţele sale circa 25 litri de lapte. În lipsa unei firme de industrializare a laptelui cu care să poată face un contract de predare-preluare zilnică, singura soluţie ar fi să facă brânză cu mijloacele sale modeste, iar aceasta să fie vândută la cunoştinţe sau, în cel mai bun caz, în piaţă (dar aici ştim cu toţii că e o poveste lungă: trebuie să-ţi… permiţi să vinzi în piaţă, nu e aşa simplu: e nevoie de certificat de producător, autorizaţie sanitar-veterinară, mijloc de transport, vânzător autorizat, casă de marcat etc). Dar dacă dânsul stă zi-lumină cu caprele la păscut, cine să se mai ocupe şi de „problema comercială”?
Guvernanţii noştri aud?…
Cristina MILIARE