În aproximativ o săptămână se va finaliza depunerea de oferte pentru vânzarea activelor celui mai mare combinat de produse chimice din Europa. Statul nu va încasa niciun leu însă din vânzarea Oltchim, până nu vor fi achitate toate datoriile către creditori. Doi giganţi, unul neamţ, PCC SE, şi unul autohton, Chimcomplex Borzeşti, dau bătălia finală pentru achiziţia combinatului din Râmnicu Vâlcea. Potenţialii cumpărători au anunţat deja că nici nu vor să audă de petrochimia Bradu a Oltchim, care nu mai funcţionează de ceva vreme. Mai mult, PCC SE este una dintre companiile care au încercat pe toate căile să blocheze o potenţială revenire a platformei Arpechim. După o tentativă eşuată de privatizare în anul 2012, Oltchim a rămas în proprietatea statului. Un an mai târziu a intrat în insolvenţă, având întârzieri de cel puţin trei luni la plata salariilor. În decembrie 2014, la ultima tentativă de vânzare, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania cu 2.000 de salariaţi.
Claudiu DIŢA