O bătrână puţin adusă de spate stă, seară de seară, cu mâna întinsă în faţa unei patiserii luminate „a giorno” din centrul Piteştiului, foarte aproape de Palatul administrativ al judeţului. Când şi când, capătă câte un leu, un covrig sau o merdenea de la cei care se înşiruie la coadă, în special copii de la „Zinca”, elevi care ies de la ore. Pentru mamaie e un vad bun. Chiar dacă stă în picioare şi, de multe ori, în frig sau în ploaie, de-acolo ea câştigă cât să-şi ducă bătrâneţile.

Doi tineri, destul de… maturi, stau de vorbă foarte aproape de bătrâna cerşetoare. Unul se vaită că are un serviciu prost plătit, altul că nu găseşte nimic de muncă. A lucrat la un patron care nu i-a dat salariul, conform contractului, de vreo jumătate de an, aşa că a fost nevoit să-l lase în plata Domnului şi să îngroaşe rândul şomerilor. Acum bate pe la uşi, întreabă şi aşteaptă. Şi aşteaptă… Şi aşteaptă…

Mă uit din nou la bătrână, mă uit şi la acel tânăr. Şi ea, dar şi el stau cu mâna întinsă lângă „Casa Albă”, în clădirea unde salariile şi bonusurile unor angajaţi din sistemul public au explodat pur şi simplu. Şi mă întreb, din nou, cum e posibil să trăim într-o ţară atât de defectă?! Cu rupturi atât de mari între săraci şi bogaţi, între angajaţii de la privat şi cei de la stat! Între bugetarii prinţi şi privaţii cerşetori!

După ultimele date oficiale, judeţul Argeş avea în luna septembrie peste 7.000 de şomeri în evidenţele agenţiei de profil. Plus alte mii de oameni care nu mai figurează în nicio evidenţă şi, prin urmare, ei nu mai încap în statistici. Dintre cei 7.000 de şomeri înregistraţi, aproape jumătate sunt persoane, scuzaţi-mă, sunt oameni cu vârste până la 40 de ani, care nu-şi găsesc de muncă. Pe de altă parte, aparent paradoxal, cererea pe piaţa muncii e foarte mare. De ce? Păi, e simplu: ne lipsesc meseriaşii, ne lipsesc şcolile de meseriaşi, ne lipsesc meseriaşii care să producă meseriaşi! Pe de altă parte, oamenii buni pe care îi mai avem se duc să muncească „afară” pe bani mulţi, fiindcă la noi acasă patronii, sufocaţi de o fiscalitate prost gândită, sunt nevoiţi să-i umilească prin salarii de mizerie.

Marţi, în prima sa zi de muncă în postura de prim-ministru, premierul Ludovic Orban a stat de vorbă cu mine la telefon. Nu ne cunoaştem personal, dar, se vede treaba, asta nu a contat pentru el. Aş vrea să cred că e un semn bun. Fiindcă îmi doresc, ca mulţi alţii, să trăiesc într-o ţară normală, în care demnitatea să fie mai presus de orice! Or, pentru asta e nevoie de viziune şi de reformă, domnule prim-ministru! Într-o ţară plină de prinţi şi cerşetori…

Distribuie pe Facebook