Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Moşoaia, a ajuns în arest după ce în ultimele trei luni a fost prins de trei ori la volan, deşi nu deţine permis de conducere.
Prima dată a fost prins la volan în luna decembrie 2019, când împotriva lui a fost întocmit primul dosar penal. În ianuarie, s-a ales cu al doilea dosar, moment în care a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, împotriva lui a fost luată măsura controlului judiciar. Apoi, a fost prins şi a treia oară la sfârşitul lunii trecute şi pe 2 martie a fost pus iar sub control judiciar.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Poiana Lacului au finalizat cercetările în dosarul privind săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără drept şi în ziua de 5 martie l-au reţinut pe Silviu B. pentru 24 de ore. Acesta o să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri cu caracter preventiv”, au precizat reprezentanţi ai poliţiei argeşene.