Advertisement
Miercuri seară, poliţişti din Topoloveni şi agenţi ai postului comunal Priboieni supravegheau traficul rutier pe DJ 702. Ei au tras pe dreapta un autoturism condus spre oraşul de pe Valea Cârcinovului de Dorel M., de 53 de ani, din Piteşti. Verificând maşina, oamenii legii au constatat că portbagajul era plin cu sticle în care erau 150 de litri lichid cu miros specific de alcool. Întrucât bărbatul nu a putut prezenta documente de provenienţă, marfa a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării.
Val. NICOLAU
Advertisement