* Un absolvent în vârstă de 102 ani, la sărbătoarea şcolii
Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” Câmpulung-Muscel a marcat, la 30 noiembrie, 150 de ani de existenţă. Venerabilul profesor Constantin Năstase, veteran de război, general de brigadă în retragere – azi, la vârsta de 102 ani – a venit la această manifestare în calitate de absolvent (al Şcolii Normale „Carol I”). Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu flori şi cocarde tricolore. Momentele festive au fost împletite cu un frumos program artistic. Printre cei prezenţi la evenimentul istoric s-au numărat: reprezentantul Casei Regale, ASR Principele Radu, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, şi fostul ministru Ecaterina Andronescu, ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, senatorul Şerban Valeca, prefectul Emilian Dragnea, inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu, primarul Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, Jaapjan Rijlaarsdam, preşedintele Fundaţiei Olanda-România etc.
2 Comentarii
Elena Delia Dumitricā
Emotionant! „Carolistii” sunt oameni buni, care-si iubesc semenii. Sunt oameni dedicati carierei si, chiar daca isi aleg un alt drum la iesirea din scoala care-i pregateste sa fie dascali, incearca sa fie mereu de folos celorlalti. Sa traiasca domnul C-tin Nastase! Sa traiasca …familia regala ! Din pacate , e greu sa mai intelegem prin „familia regala” ceea ce se intelegea cu ceva timp in urma. Regina si regele au trecut la cele vesnice. Sa le fie tārâna usoarā regilor nostri!
ION
Ar fi fost bine să scrieţi : la evenimentul istoric s-au numărat: , ministrul Educaţiei, Liviu Pop, şi fostul ministru Ecaterina Andronescu, ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, senatorul Şerban Valeca, prefectul Emilian Dragnea, inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu, primarul Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, toţi o apă şi un pământ, distrugători ai sistemului de educaţiei , cu profesie de bază securişti, borfaşi şi hoţi.
Presa nu trebuie să ascundă realitatea ci din contră să o spună în gura mare.
Faptul că aţi amestecat Casa Regală cu politicienii mai sus menţionaţi este o jignire adusă întregului popor.