Oficialii echipei FC Argeş au realizat vineri primul transfer din această pauză competiţională. Aceştia au obţinut semnătura fundaşului Mădălin Ciucă pe o perioadă de un an şi şase luni. În vârstă de 35 de ani, jucătorul şi-a reziliat contractul pe care îl avea cu UTA şi a ales să semneze cu gruparea din Trivale. Şi-a început cariera la FC Caracal, iar apoi a mai jucat la Extensiv Craiova, Universitatea Craiova, Gloria Bistriţa, Gaz Metan Mediaş, Metalul Reşiţa şi CSMS Iaşi, cu care a evoluat şi în preliminariile Europa League. Noua achiziţie a grupării din Trivale a debutat în Liga I, pe 24 februarie 2007, pe vremea când îmbrăca tricoul Universităţii Craiova, chiar împotriva lui FC Argeş. Conform site-ului de specialitate, transfermarkt.com, care monitorizează permanent cotele de piaţă ale jucătorilor, Ciucă a adunat până acum 224 meciuri şi 8 goluri la echipele la care a evoluat.
Alb-violeţii testează în aceaste zile şi un mijlocaş de la CSU Craiova II, echipă care a terminat turul de campionat pe locul secund, în seria a patra, a ligii a treia. Este vorba de Robert Petre, fotbalist de 20 de ani care a ajuns la Piteşti în urmă cu o săptămână. Acesta nu a jucat deloc pentru CSU Craiova în acest sezon de Liga 1, însă în precedentele două campionate a bifat câte şase meciuri. Dacă va corespunde cerinţelor antrenorului Emil Săndoi, el va fi oprit în lotul cu care FC Argeş va aborda returul campionatului. La echipa din Trivale mai evoluează şi mijlocaşul Radu Bârzan, împrumutat de CSU Craiova la formaţia alb-violetă.
Primele teste
FC Argeş îşi continuă antrenamentele pe plan local. Alb-violeţii se pregătesc intens sub comanda noului antrenor Emil Săndoi, cu gândul la partea a doua a sezonului competiţional 2017-2018. Piteştenii se antrenează la Stadionul „Nicolae Dobrin”, dar şi pe sinteticul de la Bradu care se prezintă în condiţii foarte bune. Alb-violeţii vor intra de mâine în cantonament la Hotelul IATSA din Ştefăneşti, unde vor sta până pe 2 februarie. În această perioadă, piteştenii vor susţine şi două amicale. Primul are loc pe 25 ianuarie, cu Unirea Bascov (Liga a IV-a), iar al doilea este programat pe 1 februarie, tot cu o formaţie de Liga a IV-a, Academica Rapid. Apoi, până la primul joc oficial al anului, alb-violeţii vor mai susţine încă cinci jocuri de verificare.
Programul echipei: 28 ianuarie: FC Argeş – FC Aninoasa (Liga a III-a); 7 februarie: FC Argeş – Chindia Târgovişte; 10 februarie: FC Argeş – Petrolul Ploieşti (Liga a III-a); 14 februarie: Metaloglobus Bucureşti – FC Argeş; 17 februarie: Popeşti Leordeni (Liga a III-a) – FC Argeş.