Aşa cum v-am informat, avocatul Ion Vladimir Theodorescu, de 43 de ani, fiul academicianului Răzvan Theodorescu, a fost descoperit fără viaţă în casa de vacanţă la Corbeni, satul Oeşti. Bărbatul spusese că ar fi fost muşcat de şarpe în timpul unei expediţii în Munţii Buzăului, dar n-a vrut să meargă la medic. Autopsia a evidenţiat că „moartea a fost violentă de la şocul toxic cauzat de intoxicaţia provocată de muşcătura unui posibil şarpe veninos”. În acest context, se pune întrebarea: este sau nu mortală muşcătura de viperă?
Efect alergic
Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş, care şi el a fost muşcat de viperă, ne-a declarat: „În 1999 eram pe munte când am fost muşcat de viperă şi nu aveam cum să cer ajutor. Mi-am stors buza foarte bine – e prima măsură care trebuie luată într-o astfel de situaţie – până a curs un lichid seros, apoi mi-am luat nişte antihistaminice care reduc efectul simptomatic al muşcăturii, pentru că aceasta are un efect alergic, şi mi-am continuat drumul. De peste 30 de ani de când sunt salvamontist, nu am auzit să moară cineva ca urmare a unei muşcături de şarpe. Există trei specii de vipere (vipera ammodytes, adică vipera cu corn, vipera berus, adică vipera de munte, şi vipera ursinii, adică vipera de stepă/fâneţe, n.r.) şi şapte specii de şerpi neveninoşi. În această perioadă a anului viperele sunt la hibernare, dar e posibil ca fiul fostului ministru să fi fost muşcat de viperă, dacă medicul legist susţine că bărbatul avea două înţepături în zona gambei. Muşcătura se prezintă ca două înţepături cam la patru milimetri distanţă. E posibil ca bărbatul să nu fi urmat paşii necesari pentru a se salva şi să fi avut şi vreo afecţiune care să fi dus la apariţia complicaţiilor şi, ulterior, la deces. Din ce ştim noi, în cazuistica medicală românească nu a existat până acum vreun deces survenit în urma muşcăturii de viperă, dar bineînţeles că aceasta poate să inducă o mulţime de stări de rău ce pot agrava o stare anterioară a pacientului”, spunea Ion Sănduloiu.
Timid, dar periculos
Specialiştii spun că, deşi vipera e un şarpe timid, care de regulă evită omul şi nu atacă decât când este provocată sau călcată accidental, muşcătura ei este foarte periculoasă. De asemenea, reptila mai poate ataca atunci când se încearcă prinderea ei sau când este manipulată neatent de cel care o scoate din vivariu pentru a-i colecta veninul. Victima poate muri la patru până la cel mult şase ore prin sufocare, dar decesul în astfel de cazuri survine rar. Unul dintre motive ar fi acela că mai mult de jumătate din muşcăturile de viperă sunt „uscate”, adică de avertizare că i-a fost încălcat teritoriul, fără inoculare de venin sau cu o cantitate mică inoculată.
Ion Sănduloiu
Manifestări
Conform herpetologilor, simptomele muşcăturii de viperă sunt durere acută, umflarea zonei afectate, una sau două urme de înţepătură, semiconştienţă, decolorarea ori colorarea în violet sau negru a pielii din zona în care a pătruns veninul şi necrozarea ţesuturilor, senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie, transpiraţie excesivă, dureri abdominale, sete, anxietate şi posibilă pierdere a cunoştinţei. Spre deosebire de alţi şerpi, viperele nu produc o cantitate foarte mare de venin, motiv pentru care şi timpul de administrare a antidotului este de câteva ore. Contează însă şi starea de sănătate a pacientului, robusteţea organismului, existenţa altor afecţiuni care pot contribui la alterarea stării generale etc.
Primul ajutor
Ideal ar fi ca victima să fie dusă cât mai repede la medic, singurul tratament eficient fiind o administrarea de ser antiviperin. Victima trebuie culcată, cu capul şi bustul ceva mai ridicate, aşa încât locul muşcăturii să fie sub nivelul inimii. Activitatea fizică trebuie stopată sau cât mai redusă, pentru ca pulsul să fie cât mai scăzut şi difuzarea veninului să fie încetinită. Rana trebuie curăţată cu apă şi săpun sau cu şerveţele antiseptice din trusa de prim ajutor (dacă există aşa ceva la îndemână). Bijuteriile sau alte elemente strânse pe corp (curele, bretele) trebuie înlăturate, pentru că în caz de reacţii adverse la venin, cum ar fi umflături de tip şoc anafilactic, hainele şi accesoriile pot pune probleme serioase la îndepărtare. Apoi, se asigură confortul termic şi, dacă este posibil, se administrează oxigen. Monitorizarea semnelor vitale ale victimei – pulsul şi respiraţia – trebuie asigurată în permanenţă; la fiecare 15 minute se trasează marginea zonei umflate cu un pix pentru a ajuta medicii să judece gradul de expunere la venin.
Ce nu trebuie făcut
Nu se face incizie de-a lungul urmelor de colţi şi nu se suge sângele cu venin, pentru că acesta se răspândeşte atât de repede, încât nu va putea fi extras prea mult. O tăietură în piele nu creează decât o rană urâtă şi creşte riscul de infectare, fără niciun beneficiu real. Aplicarea unui dispozitiv de aspiraţie se face doar de către cadre medicale. Este total contraindicată aplicarea unui garou, fiindcă dacă veninul rămâne concentrat în jurul muşcăturii, acesta va distruge rapid celulele, dar dacă îi este permis să se răspândească, toxinele se vor dilua şi se va reduce riscul de lezare a ţesuturilor. Nu se aplică gheaţă sau obiecte reci, pentru că extragerea prin aspiraţie a veninului poate fi serios îngreunată de răcirea puternică a zonei. Nu se va folosi ser antivenin ca măsură de prim ajutor pe teren, fiindcă multe persoane au diferite alergii şi pot suferi un şoc anafilactic – doar medicul specialist decide administrarea serului – şi nu se vor consuma băuturi alcoolice, cafea şi stimulente.
Val. NICOLAU
