A fost confirmat primul caz de gripă din Argeş! Probele trimise de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică la Institutul „Cantacuzino” Bucureşti au indicat, de curând, prezenţa virusului gripal de tip B la un pacient de cinci ani, din Piteşti. Puştiul bolnav se află internat la secţia de Boli Infecţioase-Copii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Virusul gripal de tip B este similar tipului A. Însă, în timp ce virusul gripal de tip A afectează de obicei persoanele la începutul iernii, cel de tipul B poate apărea în orice perioadă a anului. O altă diferenţă între cele două, conform specialiştilor, este că tipul B poate să treacă doar de la un om la altul, spre deosebire de tipul A, care se poate regăsi şi la păsări sau porci. Virusurile gripale de tip B evoluează mai lent decât cele de tip A şi mai rapid decât cele de tip C. Din punctul de vedere al mutaţiilor pe care le realizează, se modifică la un nivel de 2-3 ori mai lent decât tipul A; la nivel global cauzează un grad semnificativ de morbiditate şi mortalitate şi are un impact important asupra adolescenţilor şi şcolarilor.
Pentru sezonul de gripă 2019-2020, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea împotriva gripei pentru toata lumea, începând cu vârsta de 6 luni, fie cu vaccinul trivalent, fie cu vaccinul tetravalent. În ţara noastră, în sezonul trecut (2018-2019) a existat o co-circulaţie a virusurilor gripale de tip A (subtipurile H1 şi H3) şi mai puţin a virusului gripal de tip B.
În sezonul 2018-2019, în Argeş au fost confirmate serologic 143 cazuri de gripă (111 – cu virus AH1, 30 – cu virus AH3 şi două – cu virus A nesubtipat). În total s-au îmbolnăvit 76 de copii şi 67 de adulţi. Totodată, cinci argeşeni cu multiple afecţiuni şi condiţii medicale preexistente au decedat din cauza complicaţiilor provocate de gripă.
Vaccinul antigripal contribuie la întărirea imunităţii. Până în prezent, DSP Argeş a primit de la Ministerul Sănătăţii, în cadrul campaniei naţionale, 45.940 de vaccinuri antigripale, pentru a fi imunizate gratuit categoriile vulnerabile: persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical şi gravidele. La nivelul judeţului Argeş ar fi necesare pentru această iarnă 64.753 de doze.
Cumpărat „la liber”, vaccinul antigripal costă în jur de 52 lei, însă este greu de găsit în farmacii.