Primiţi cu Pluguşorul? – Ziarul Argeşul

Primiţi cu Pluguşorul?
Aho, aho, copii şi fraţi
De la Dunăre-n Carpaţi,
Din oraşe, de la sate,
Din cocioabe şi palate,
Migratori trudind „afară”
Pentru-o pâine mai uşoară,
Unde dorul vă sugrumă
Şi de ţară, şi de mumă,
De căsuţa cu pridvor
Şi de tot ce-nseamnă dor,
Lângă noi v-alăturaţi
Pluguşorul s-ascultaţi,

Pluguşor ca altădată,
Când era bunica fată,
Cu dragi cete de flăcăi
Zornăind din zurgălăi,
Având la români izvorul
De când cultivăm ogorul,
De când Dumnezeu Prea Sfântul
Dăruitu-ne-a Cuvântul!
Faceţi roată, măi, flăcăi, Hăi, hăăăi!

Truditori ai slovei scrise,
Plini de fantezii şi vise,
Ce vă străduiţi să crească
Dulcea limbă românească,
Înălţând-o prin iubire
Pentru-a patriei cinstire,

Luaţi pixul şi hârtia,
Muzele cu poezia,
Şi pe cititori luaţi-i
Să primim cu mari ovaţii
Din străbuni cum se cuvine
Anul Nou ce tocmai vine

Cu speranţa-n veci să fie
Peste tot doar armonie.
Şoarecele fără frică
Să zâmbească la pisică,
Vulpile să stea la sfadă
Cu găinile-n ogradă.
Sunaţi, măi, hăi, hăăăi!

Am plecat la drum cu dorul
Să vă spunem Pluguşorul.
Dor de vechile hotare,
Dor de ROMÂNIA MARE,
C-a fost harta Ţării alta
Dar s-a destrămat la Yalta!

Fost-au mulţi tentaţi să spună,
După mintea lor nebună,
Că la NOI noi stăm în gazdă
Şi-alţii-au tras întâia brazdă.
Dar noi ştim din gură-n gură
C-am tras prima arătură
De-au venit apoi duşmanii,
Năvălind ca şobolanii,
Furca să ne-o ia din brâu,
Aurul din spic de grâu.
Ne-au răpit câmpii mănoase
Chiar şi Doina ne-o luase…

Ceardaşul şi cazaciocul
Ne-aprinsese-n suflet focul,
Foc nestins şi astăzi când
Alte „jocuri” sunt la rând…
Mai departe, măi, hăi, hăăăi…

Aho, aho, am colindat
Ţara toată-n lung şi-n lat
Şi prin gropi, şi prin hârtoape
Să vă fim cât mai aproape.
Vântul ne trântea-n zăpadă,
Norii parcă dau să cadă,
Dar odată cu-nserarea
Au stat vântul şi ninsoarea.

Altfel unde-am fi-nnoptat ?
Cine ne-ar fi adoptat
Când străinului nu-i pasă
Dacă ai ori nu ai casă,
Dacă ai ori nu parale
Pentru-o oală cu sarmale?
Te-mprumută, dar se ştie: La un leu îţi ia o mie!
N-a doinit odinioară
Cel mai drag poet din ţară?

„Cine-a îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia!”

Ia pocniţi din bici, flăcăi! Hăi, hăăăi!

Celor care-n optzeci’nouă
Doritori de-o lume nouă
Au plătit cu viaţa lor
Idealul tuturor,
Fie-le de-a pururi plină
Amintirea de lumină!
Le purtăm recunoştinţă
Pentru marea biruinţă.

Dar, în loc de dictatură,
Azi e intrigă şi ură,
Bătălii care se duc
Între cei ce ne conduc,
Zi de zi şi an de an
Pentru „ţară” şi… ciolan!

Au curs lacrimi, a curs sânge,
Ţara noastră astăzi plânge
De durere şi de teamă
Că averea-i se destramă.
Plânge şi de supărare
Că e scoasă la vânzare
Şi-a ajuns, prin jaf şi ură,
Tagma celor care-o fură.

Cade codrul sub secure
Vor şi munţii să ni-i fure!
Pentru cine vrea să vadă
Ţara noastră-i ca o pradă!
Totul piere, totul fuge,
Dar se construiesc coşciuge
Cu o productivitate
Cum nu este-n alte state.

Peste munţi şi peste văi
Sunaţi, măăăi!

Auzit-aţi voi ceva?
Vom fi iar ce-am fost cândva!
Florile unite-n glastră
Vor surâde la fereastră
După „pohta ce-a pohtit”
Mihai Vodă cel vestit!
Vom culege după plug
Roade bune din belşug,
Mult belşug şi mult noroc,
Voioşie-n cânt şi-n joc,
Sănătate, iar la anu’
Să bem vin tot cu borcanu’,
Dar şi-n muncă s-avem spor Vă urează,

Gh. MOHOR