Persoanele care au finalizat cele 14 zile de izolare sau de carantină au început să părăsească Centrul de Carantină Piteşti. Informaţia ne-a fost confirmată de prefectul Emanuel Soare, care a precizat că, zilnic, conform procedurilor în vigoare, respectivele persoane, al căror număr nu a fost precizat fiind nevoie de aprobarea Grupului Strategic de Comunicare, părăsesc sediul centrului şi merg spre domicilii fără a mai fi testate.
„Conform legislaţiei în vigoare, începând cu data de 23.03, persoanele asimptomatice aflate în carantinaă nu se testează la încheierea perioadei de 14 zile. Regula se aplică la nivel naţional, nu este opţională. Algoritmul de testare se găseşte pe website-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică, instituţie ce coordonează, la nivel naţional, problematica Covid-19. Privitor la situaţia din judeţul Argeş, am stabilit următoarele: tuturor persoanelor care vor ieşi din carantină, începând cu ziua de astăzi (marţi, n.r.), se va constata starea de sănătate de către echipe de medici, la faţa locului. În funcţie de rezultatele acestei analize, se vor dispune măsurile specifice. Mai mult decât atât, în urma demersurilor noastre realizate la nivel naţional, privitor la acest subiect, s-a stabilit faptul că toate persoanele care ies din carantină şi care nu sunt testate, fiind asimptomatice şi, deci, neîncadrându-se în definiţia de caz, vor intra în izolare la domiciliu pentru 14 zile”, a precizat în videoconferinţa de azi secretarul de stat Nelu Tătar de la Ministerul Sănătăţii.