inSe moare prea mult de la un timp în lumea în care trăim. Asasinarea sau lichidarea fizică au devenit instrumente curente de rezolvare a diferendelor politice, amoroase sau economice. Mi-am permis să extrag din diferitele surse câteva exemple care vă vor da de gândit.
# Ştiţi că singura ţară comunistă din lume, Coreea de Nord, este condusă de un nepot al celui care a înfiinţat dinastia pe vremea lui Stalin: Kim Ir Sen. În jurul lui se moare frecvent; recent, unchiul său care nu-i cânta în strună. Dar, deunăzi, fratele lui vitreg, Kim Jong-nam, care locuia nu în Coreea sa natală, ci la Macao, era în trecere pe aeroportul din Kuala Lumpur, capitala Malaeziei. Două femei i-au aruncat în obraz o otravă şi a murit. Era în dezacord cu fratele său, conducătorul Coreei de Nord.
17 copii din India au fost vânduţi prin intermediul unui centru de adopţie unor părinţi adoptivi europeni, americani şi asiatici. Anchetatorii au stabilit vârstele copiilor – între 6 luni şi 14 ani – şi preţul: între 11 mii şi 22 mii de euro. Era mai ieftin să-i facă.
# Un bărbat de 26 de ani a fost omorât de un rechin lângă insula La Reunion, departament francez din Oceanul Indian. Este al 20-lea atac de rechin din 2011 încoace. Rezultatul: opt morţi.
# Directorul biroului naţional contra discriminării rasiale din Italia a fost obligat să demisioneze. Organiza cu banii pe care-i primea de la stat întâlniri între homosexuali pentru care participanţii trebuiau să plătească şi ei. Întâlnirea era adusă la cunoştinţa publicului ca fiind luptă contra SIDA.
# 74 de corpuri de oameni înecaţi au fost găsite într-o ambarcaţiune abandonată în Mediterana, la vest de Tripoli. Destinaţia era Italia, iar organizatorii erau libieni.
# Cumnatul regelui Spaniei va aştepta în Elveţia hotărârea definitivă a tribunalului spaniol care l-a condamnat la şase ani de puşcărie într-o afacere de corupţie. Fostul campion olimpic de handbal este acuzat că a deturnat, între 2004 şi 2006, subvenţiile primite pentru fundaţia pe care o prezida.
# Geert Wilders, şeful partidului de extremă dreapta din Olanda, a decis să nu mai apară în public. Un poliţist de origine marocană pregătea, se pare, o agresiune.
Alex HOROVEANU