Aşa cum v-am informat la momentul producerii evenimentului, un primar din Muscel a fost implicat într-un eveniment rutier. Edilul şi soţia sa au fost transportaţi la spital.
Este vorba despre Ion Damian Poştoacă, de 58 de ani, primarul comunei Mioarele, care vineri după-amiază circula cu Dusterul instituţiei dinspre Piteşti către Câmpulung. Ajuns la Mihăeşti, pe fondul altor preocupări în timpul condusului, după cum au stabilit poliţiştii, edilul a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieşit în decor, a ajuns în şanţ şi s-a izbit destul de violent de un podeţ de beton de pe partea dreaptă a drumului. Accidentul s-a soldat cu rănirea primarului şi a soţiei sale care se afla pe locul din dreapta faţă. Iniţial, soţii Poştoacă au fost transportaţi la Spitalul Câmpulung, dar în urma solicitării lor au fost transferaţi la Spitalul Judeţean. În urma examenelor de specialitate s-a stabilit că bărbatul avea fractură de calcaneu, iar femeia fractură de femur şi de pumn.
Din câte se pare, edilul le-a declarat agenţilor rutieri că îi era foarte cald, că i se lipise cămaşa de spate şi că a vrut să ia o sticlă de apă, moment în care a scăpat maşina de sub control. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.