În iunie 2014, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că Gheorghe Matei, primarul comunei Mihăeşti, a fost găsit în conflict de interese de natură administrativă. Edilul muscelean a contestat decizia în instanţă, iar procesul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Printre altele, ANI susţine că „în calitate de primar, a semnat, aprobat şi avizat «bun de plată» documente ce au avut ca finalitate efectuarea de plăţi, în valoare de 8.702,79 lei, către două societăţi comerciale la care soţia acestuia deţinea calitatea de asociat şi administrator”. Gheorghe Matei nu a fost de acord cu decizia ANI, susţinând că prin serviciile la care se face referire au fost achiziţionate de fapt unele materiale necesare amenajării secţiilor de vot, de la societăţi în care soţia sa, împreună cu sora acesteia, erau asociate. Primarul a contestat decizia la Curtea de Apel Piteşti, iar după cinci termene instanţa i-a respins acţiunea ca nefondată. Edilul nu a renunţat şi a ajuns cu contestaţia la instanţa supremă, care urmează să soluţioneze dosarul. Pe 22 mai, judecătorii au respins cererea primarului în ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale a României pe excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 176/2010 şi a art. 251 şi art. 252, alin. 1, Cod procedură Civilă. Procesul va continua la toamnă, următorul termen fiind programat pe 5 octombrie.
Un Comentariu
ILIE
Ăst primar sigur este neam de al lui vecinu Nicolescu patron al județului Argeș.
Pentru ei este normal să – și facă firme și să sugă din sângele comunității.
Așa se întâmplă când pui lupul paznic la oi.