De parcă ar fi urmărit de blesteme, judeţul nostru e pe cale să mai piardă un primar. Este vorba despre Alexandru Adrian Cristescu, edilul-şef din Mălureni, care a fost condamnat recent într-un dosar de braconaj.
I s-a interzis să mai fie primar
Mai exact, (încă) primarul Cristescu a fost acuzat de comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului. Decizia aparţine Curţii de Apel Piteşti, unde se menţionează: „Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti (…) Desfiinţează în parte sentinţa penală şi rejudecând înlătură dispoziţia de achitare (…) Condamnă pe inculpatul Cristescu Alexandru Adrian la pedeapsa de un an închisoare (…) Dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de doi ani (…) Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de doi ani, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat”. Decizia este definitivă şi, totodată, edilul trebuie să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Conform prevederilor legale, prerogativele funcţiei vor fi preluate de către viceprimarul Florian Bucalie, care, graţie experienţei acumulate în două mandate, poate asigura administrarea comunei în perioada următoare.
Candidat peste trei ani
Contactat de noi, prefectul Emilian Dragnea ne-a declarat că este la curent cu condamnarea lui Cristescu şi aşteaptă să primească oficial înştiinţarea şi procesul-verbal de luare la cunoştinţă care trebuie trimis de secretarul comunei. Apoi urmează procedurile privind emiterea ordinului de încetare a mandatului înainte de termen şi trebuie organizate alegeri locale parţiale. Dacă nu va contesta ordinul, edilul va putea candida pentru un nou mandat la alegerile din 2020.
Urmează CEDO?
Primarul Cristescu se află la conducerea comunei din 2002, fiind ales de alte patru ori la rând în perioada 2004-2016, semn că activitatea sa de 15 ani a fost apreciată de cetăţenii comunei, care i-au dat voturile.
El se consideră nevinovat şi nu se aştepta la asemenea sentinţă, după ce în primă instanţă fusese achitat din lipsă de probe. Edilul spunea că, deşi e vânător, n-a participat la acţiunea din toamna lui 2012 incriminată de procurori. El aşteaptă motivarea sentinţei, apoi se va consulta cu avocatul, fiind decis să-şi caute dreptatea la CEDO. „Am trei fete şi un nepoţel de 8 anişori şi nu vreau să las în urma mea un nume pătat sau ca băieţelului să-i poată arunca vreodată cineva insulte referitoare la bunicul lui”, a declarat edilul.
Val. NICOLAU