Primarul comunei Domneşti, Gabriel Zăvoianu, este recordmanul zilei de ieri în cadrul concursului „Premiile de Excelenţă” ale cotidianului „Argeşul”. Acesta a primit din partea unor concetăţeni nu mai puţin de 40 de taloane de susţinere pentru „implicarea în continua dezvoltare a comunităţii”. Şi alpinistul argeşean Teofil Vlad a fost nominalizat, în contul său ajungând 10 taloane pentru „reuşita de a stabili în premieră mondială un nou traseu de alpinism”. 8 voturi au intrat şi în contul lui Sorin Apostoliceanu, viceprimar la Piteşti, pentru „dialogul continuu cu cetăţenii şi implicarea în rezolvarea problemelor comunităţii”, iar Corina Dună, primarul comunei Mozăceni, beneficiază de 9 sufragii de la un concetăţean care o propune la „Excelenţă” în administraţie.
Au mai primit voturi: George Ene, eminescolog – 25; Paula Chirilă, actriţă – 10; Aurel Bălăşoiu, primar la Rociu – 10; Dumitru Grecu, om de afaceri – 9; Virgil Baciu, primar la Corbi – 7; Nicolae Poghirc, managerul Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti – 8.
Competiţia valorilor iniţiată în urmă cu 21 de ani de cotidianul „Argeşul” continuă. Aşadar, vă aşteptăm în continuare cu propuneri noi şi susţinere pentru favoriţii dumneavoastră, având la dispoziţie talonul din ziar.