Anunţ important făcut de către prefectul Cristian Soare, după ce a fost analizată de juriştii Prefecturii situaţia în care se află în acest moment primarul ales al comunei Bradu, Dan Stroe. Astfel, întrucât recent Tribunalul Argeş a decis ridicarea controlului judiciar impus lui Stroe şi achitarea acestuia – în primă instanţă, deci mai sunt căi de atac – de acuzaţiile de mită aduse imediat după alegerile din 2016, Dan Stroe poate depune jurământul de primar în prima şedinţă a Consiliului Local. Dan Stroe a fost acuzat de DNA că a încercat să mituiască un consilier local pentru a impune un viceprimar agreat de către PSD. Aşa se face că de atunci şi până acum Stroe nu a putut intra în primărie să îşi preia atribuţiile, iar rolul de primar a fost îndeplinit de fostul edil, actualul viceprimar Florin Frătică.
Situaţii complicate
În Argeş încă mai sunt primării cu probleme. Astfel, la Valea Danului primarul ales în iunie şi-a dat demisia din funcţie imediat după alegeri, invocând motive personale, iar la Domneşti primarul Nicolae Smădu a murit subit. Până acum, Guvernul nu a luat nicio decizie legată de organizarea alegerilor parţiale în aceste două comune, aşa că localităţile sunt conduse de către viceprimari. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, având în vedere că mai sunt, totuşi, mai mult de trei ani din actualul mandat.
Claudiu DIŢA