Aşa cum v-am informat, la Primăria Berevoeşti a fost făcut un control de către Prefectură şi Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţie Socială în legătură cu modul în care au fost acordate ajutoarele sociale în comună. Verificarea a arătat că 14 dintre stăpânii de sclavi aflaţi acum în arest preventiv erau beneficiari de venit minim garantat! De asemenea, au fost depistate mai multe nereguli în dosare, motiv pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 17.000 lei. Cei amendaţi sunt primarul Florin Proca, secretarul comunei şi asistentul social. Primarul s-a grăbit să transmită presei un document care arăta că nu ar fi nereguli majore. „Facem precizarea că acest document nu cuprinde concluziile finale ale Corpului de control al prefectului cu privire la acţiunea de verificare desfăşurată în comuna Berevoeşti, ci cuprinde o parte dintre obiectivele urmărite cu ocazia controlului, respectiv modalitatea de întocmire a dosarelor de ajutor social. De asemenea, menţionăm că respectivul document prezentat nu a fost făcut public de Instituţia Prefectului sau AJPIS Argeş, ci de primarul comunei Berevoeşti care a intrat în posesia unui exemplar cu ocazia verificărilor. Instituţia Prefectului va face publice rezultatele preliminare ale controlului, în cadrul conferinţei de presă programate săptămâna viitoare”, se arată într-un mesaj al prefectului Cristian Soare.
Claudiu DIŢA